Citind răspunsul doamnei Vicepremier Sevil din conferința de presă susținută ieri la Bistrița, vis-a-vis de finanțarea Aquapark, mi-am dat seama că mai sunt oameni normali la care algoritmul priorităților funcționează și nu este plin de bug-uri ca în cazul primarului Crețu.

Vă mărturisesc că așa mă gândeam și eu doamna Vicepremier. În primul rând să facem investiții în obiective care să rezolve nevoile de zi cu zi ale oamenilor (apă, canal, străzi, scoli, creșe, grădinițe, iluminat public) și nu investiții în fantasmagorii pe care unii le visează și când sunt treji.

Era suficient ca primarul Crețu să se uite pe lista obiectivelor de investiții deja aprobate pentru perioada 2015-2019 pe PNDL, și să vadă că 99% din proiecte finanțează realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară și socio-educativă. În domeniul turismului sunt maxim zece proiecte aprobate din miile de proiecte depuse și toate acestea pentru infrastructură în stațiuni turistice (Bran, Muntele Băișorii, Secu, Rânca-Corneșu Mare, etc).

 

Mai mult decât atât, același primar sfătos trebuia să se uite pe aceeași listă să vadă ce proiecte au depus alte orașe: reabilitare străzi în municipiul Arad, extinderea alimentării cu apă și canal pe străzi în municipiul Oradea, modernizare infrastructură rutieră Cluj-Napoca, reabilitare clădire corp C5 învățământ primar din cadrul Liceului Teoretic German Johann Ettinger Satu Mare, reabilitarea zonei centrale a municipiului Suceava prin reabilitare pietonal, străzi și iluminat. Chiar și orașul Beclean are depuse proiecte pentru modernizarea școlilor din Figa și Coldău. Exemplele ar putea continua dar nu este cazul. Unii se plictisesc repede când se aduc argumente iar alții chiar se enervează.

 

În speranța că acest program va funcționa iar primarul municipiului Bistrița va depune urgent câteva proiecte esențiale pentru cetățenii acestui oraș (apă la Slătinița și nu numai, modernizare și reabilitare străzi, iluminat public, etc), vă mulțumesc doamna Vicepremier pentru răspunsul dat pe tema Aquapark.

 

Ioan Peteleu, consilier local PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.