Fiindcă nu mai sunt demult în alianţă, primarul pesedist Ovidiu Creţu s-a făcut foc şi pară pe viceprimarul liberal Ioan Peteleu din cauza bobârnacelor pe care acesta i le-a mai dat din când în când, astfel că s-a decis să îl lase fără scaun. Drept urmare, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului local, care a avut loc săptămâna trecută, au figurat două proiecte de hotărâre: unul făcea referire la schimbarea lui Peteleu din funcţie, iar al doilea la numirea unui alt viceprimar din rândul aleşilor locali.
În locul lui Ioan Peteleu a fost propus Kiss Laszlo, proaspăt membru PSD, după ce în urmă cu vreo două săptămâni a trădat PP-DD.
Săptămâna trecută, Ovidiu Creţu a dat dovadă, oare pentru a câta oară, că nu suportă persoanele care au alte opinii decât ale sale. Un exemplu viu este Ioan Peteleu, dar şi Floare Gaftone, secretarul municipalităţii a intrat de curând în „club”.
Mânia primarului împotriva lui Ioan Peteleu a pornit după ce acesta din urmă a declarat public, în august, faptul că noua majoritate din Consiliul Local va susţine proiectele de bun simţ. Trebuie să precizăm că la momentul respectiv, deşi tocmai intrase în vigoare ordonanţa migraţiei politice, liberalii erau încă în formulă completă, astfel că împreună cu aleşii democrat-liberali şi cei doi ecologişti deţineau puterea în legislativul local.
Creţu, spirit despotic
La nici o lună de zile de la respectiva declaraţie, viceprimarul Peteleu dezvăluie public faptul că primarul Ovidiu Creţu i-a retras toate atribuţiile.
„În acelaşi spirit despotic în care înţeleg unii să conducă o instituţie, imediat după şedinţa de Consiliu Local, mai exact, în data de 11 septembrie, primarul municipiului Bistriţa a dat o dispoziţie prin care mi-a atras toate atribuţiile. Şi o să vă citez motivul şi o să vă las pe dumneavoastră să înţelegeţi restul. Spune aşa: ,,domnul viceprimar Ioan Peteleu critică proiectele de hotărâre iniţiate de către primarul municipiului Bistriţa”. Deci acesta e principalul motiv din acea dispoziţie. Vreau să vă spun că nu m-am mai simţit călcat în picioare, dinainte de Revoluţie, când ascultam posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii, la etajul 4, în blocul în care locuiam şi mătuşa mea spunea: copile, închide radioul, că or veni şi ne-or lega. Cam aşa mă simt acum. Adică, să înţeleg că nu avem dreptul să vorbim? Este foarte grav ce se întâmplă, adică dacă ni se bagă pumnul în gură, dacă domnul primar Ovidiu Teodor Creţu se aşteaptă ca toţi membrii acelui Consiliu să ridice mâna la comanda domniei sale, îi spun că nu se va întâmpla lucrul acesta. Niciodată, în ceea ce mă priveşte, şi cred că şi colegii mei sunt de aceeaşi părere. Nu cred că am intervenit vreodată să contest vreun proiect de hotărâre, indiferent de cine l-a iniţiat, dacă acel proiect de hotărâre a fost pentru acest oraş şi pentru cetăţenii acestui oraş. Că am avut argumente care să combată,uneori, anumite proiecte de hotărâre,cred că este dreptul meu, e scopul pentru care am fost ales în acest consiliu. Şi mai mult decât atât am fost ales de către colegii consilieri pentru funcţia de viceprimar. Niciodată nu o să stau ca un ghiocel cu capul plecat în acel Consiliu Local şi în acea funcţie, atâta timp cât o să o mai deţin”, declara în urmă cu o lună Ioan Peteleu.
Nu l-a mai vrut viceprimar
Imediat după aceasta, într-un interviu acordat cotidianului „Răsunetul”, Ovidiu Creţu afirmă că „am putea să funcţionăm şi fără un viceprimar”, nu înainte însă de a insera faptul că Ioan Peteleu i-a fost aliat, evident era vorba de USL, iar mai apoi „a trecut în partea cealaltă cu PDL, partid care este, a fost în opoziţie şi în mandatul trecut”.
„Ori, eu nu pot avea încredere într-un opozant al meu, să îi deleg responsabilităţi pe care eu, conform legii, trebuie să le duc la îndeplinire. Şi atunci, primul lucru pe care l-am făcut după ce ei au anunţat că s-a format această majoritate, spun eu în ghilimele, de fapt o minoritate în Consiliu, domnul Peteleu trecând în acea parte, i-am retras toate atribuţiile, pentru că înţeleg să lucrez cu oameni în care am încredere şi care trag în aceeaşi direcţie cu mine şi cu ceilalţi care sunt în echipa mea”, a mai spus Ovidiu Creţu, potrivit Răsunetul.
Creţu a scos castanele fierbinţi cu mâna consilierilor PSD
Ziua „Z” a venit pe 16 octombrie, când pe ordinea de zi a Consiliului Local a figurat proiectul de hotărâre care viza înlocuirea lui Ioan Peteleu din funcţia de viceprimar, iniţiat, culmea, nu de primarul Ovidiu Creţu, ci de consilierii George Avram, Alexandru Bria, Kiss Laszlo, Andrei Kozuk, Iosif Molnar, Camelia Tabără, Constantin Rus (toţi PSD), Antal Attila (UDMR), Gelu Muthi, Marius Armean (ambii PLR), Florin Taloş (independent).
Toţi cei 11 consilieri enumeraţi mai sus au votat pentru schimbarea lui Ioan Peteleu din funcţia de viceprimar.
Dezamăgit de foştii colegi
Acesta s-a arătat extrem de dezamăgit, în special de foştii săi colegi de partid Gelu Muthi şi Marius Armean.
„Poate nu ar fi lipsit de interes ca la începerea şedinţelor să se spună o rugăciune şi nu una oarecare, ci „Tatăl nostru”, poate unii ar medita mai mult asupra unor gesturi făcute. Iată că şi în politica zilelor noastre urzelile de taină ies la suprafaţă, trădarea şi renegarea sunt fapte biblice, le cunoaştem de peste 2000 de ani deja. Cam aşa mă simt eu acuma, trădat şi vândut, pentru că acum mai bine de doi ani am plecat la drum cu nişte oameni într-o echipă şi nu mi-am imaginat niciodată că vom ajunge pe culmea Golgotei. Cu siguranţă că dacă aş fi ştiut în acel moment că se va întâmpla acest lucru nu aş fi plecat la drum în acea echipă şi mai mult decât atât nu aş fi acceptat această funcţie pe care vreau să vă spun public am acceptat-o la rugămintea colegilor mei din partid şi nu altfel. M-am pus în acel moment în slujba unei organizaţii.(…) În ceea ce mă priveşte iertarea este modul meu de viaţă, aşa că o să iert şi gesturile făcute de foştii mei colegi din PNL pe motiv că aşa cum Petru a devenit unul dintre cei mai mari propovăduitori ai creştinismului şi ei poate că ei la un moment dat o să revină de unde au plecat şi acolo unde le este locul”, a declarat Ioan Peteleu, imediat după schimbarea sa din funcţie.
Şi l-a tras pe Kiss alături
Cel care a fost propus să preia funcţia deţinută până joi de Ioan Peteleu, este nimeni altul decât Kiss Laszlo, proaspăt pesedist, fost adept al lui Dan Diaconescu.
Kiss a părăsit de curând partidul şi odată cu alegerea sa în funcţia de viceprimar se confirmă că trecerea sa în PSD nu a fost una gratuită, fiindcă, nu-i aşa, totul are un preţ.
Votul pentru noul viceprimar a fost însă unul controversat. Pentru a fi ales, Kiss avea nevoie de 11 voturi „pentru”. Consilierii ACI (PNL-PDL) nu au votat în niciun fel, alăturându-li-se şi ecologistul Maxim Gagea. Celălalt ecologist, Alexandru Toniuc, şi-a exercitat votul însă pe buletinul de vot al acestuia se pare că stampila nu a fost pusă unde trebuie, ci undeva mai în lateral. Acest aspect a fost scânteia scandalului în şedinţa consiliului local de joi. Pe de altă parte este foarte interesant un alt aspect: votul a fost unul secret, pe buletine de vot, drept urmare nu era menţionat numele celui care votează.
Preţ de mai bine de jumătate de oră au continuat ciondănelile între putere şi opoziţie, dacă votul este sau nu valid, consilierii ACL părăsind la un moment dat sala de şedinţă. După câteva momente de cugetare profundă, la indicaţia preţioasă a primarului, s-a decis că votul buclucaş ar fi unul valid. În concluzie politicianul no-name de până mai ieri – Kiss Laszlo, fost PP-DD, actual PSD a devenit noul viceprimar al Bistriţei.