Deputatul Ioan oltean a dezvăluit astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că este titularul Ordinului Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de Cavaler pentru serviciile aduse ţării.

Acest titlul i-a fost conferit acum patru ani de preşedintele Ion Iliescu, dar deputatul a declarat că nu a dorit să facă public acest lucru până acum. „Sunt în România opt sau nouă deputaţi care au primit o distincţie pentru activitatea parlamentară, o distincţie acordată de preşedintele României. Unul din acei opt, nouă este subsemnatul. Această distincţie am primit-o de la domnul preşedinte Ion Iliescu, aşa că să nu fiu suspectat că am primit-o de la Traian Băsescu ca fost coleg de partid. Este o distincţie primită în 2004. (…) Pentru prima dată vorbesc despre această distincţie. E un titlu de care, din sutele de deputaţi care s-au perindat din 1990 prin Parlamentul României, doar vreo nouă au beneficiat de el şi e bine ca poporul să ştie. Nu mi-a făcut niciodată plăcere să vorbesc despre meritele mele, dar de data asta am avut aşa un imbold, un vis ciudat într-o noapte şi să mărturisesc asta”, a spus Ioan Oltean.

3 COMENTARII

  1. Dupa cat ai furat de la poporul roman o si meriti ce zici???? eu unul m-as impusca daca ai sti cei omenia sa nu ajunga sa te impuste alti ca pe nea Nicu la judecata cea dreapta .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.