Ioan Oltean a vrut să-și recupereze în instanță banii cheltuiți pe avocați în dosarele penale! Judecătorii au spus NU

În afara dosarului în care a cerut Statului român daune de 400.000 de euro pentru toate suferințele pe care le-a îndurat cât a fost anchetat de DNA în mai multe dosare penale, fostul deputat Ioan Oltean a mai dat o dată Statul în judecată pentru recuperarea cheltuielilor suportate în cei 7 ani de anchetă. Judecătorii, atât cei de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, cât și cei de la Curtea de Apel Cluj i-au respins acțiunea, motivând că Statul nu poate fi obligat „la suportarea cheltuielilor de judecată generate de dosarul penal, pe calea unei acțiuni civile, întrucât răspunderea statului pentru prejudiciile patrimoniale este întemeiată pe ideea de garanţie, iar nu pe fapta proprie sau în calitate de comitent, întrucât Statul Român nu are o răspundere nelimitată şi necondiţionată”. Adică răspunderea Statului e doar… o idee, și nimic altceva…

Acest dosar de care facem acum vorbire, în care fostul politician a încercat să recupereze suma de 227.094 lei – banii cheltuiți în perioada 2015- 2020 pentru apărarea sa în fața procurorilor DNA, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud în octombrie 2021, anterior celui în care a cerut daune morale.

“În cadrul acestor procese penale, reclamantul a suportat o serie de cheltuieli constând în onorarii de avocat şi costuri cu transportul având în vedere că s-a prezentat în faţa organelor penale de fiecare dată când i s-a solicitat prezenţa, de cele mai multe ori plecând de la domiciliul din județul Bistrița-Năsăud. Cu toate acestea în prezenta cauză, înţelege să solicite doar sumele constând în onorariile avocaţiale cu titlu de cheltuielile judiciare ocazionate de procesul penal”, a arătat avocatul lui Ioan Oltean în cererea de chemare în judecată.

Statul, răspunzător pentru repararea prejudiciului

Dosarele penale la care Oltean a făcut referire în această acțiune au fost cele deschise de DNA în 2014 și 2016. În primul a fost acuzat de trafic de influență, iar procurorii DNA l-au vrut arestat preventiv, însă instanța a decis dosar măsura controlului judiciar. În 2016 a fost trimis în judecată, probatoriul procurorilor fiind respins definitiv de instanță, în 2019.

În cel de-al doilea dosar, cel întocmit în 2016, a fost acuzat de complicitate la trafic de influență, dosar pe care procurorii DNA l-au clasat pe motiv că “fapta nu este prevăzută de legea penală”. Ordonanța procurorilor a fost atacată în instanță de către Ioan Oltean, iar la final judecătorii au decis că „fapta nu există“.

“ (…) această anchetă ar fi trebuit să se finalizeze în stadiul de urmărire penală in rem (anterior dobândirii calităţii de suspect), fără ca el să fie urmări penal şi trimis în judecată şi a-i compromite în acest fel imaginea şi cariera. Evident, toate aceste etape ale procesului penal (nenecesare) au generat şi costuri cu apărătorul la care a fost îndreptăţit conform legii.

Nu contestă că scopul şi funcţia urmăririi penale este cel de a cerceta dacă o anumită persoană a săvârşit sau nu o infracţiune. Apreciază totuşi că pentru a atinge obiectivul acestei faze procesuale este esenţial să fie respectate prevederile legale de către toţi participanţii la procesul penal – inclusiv de către organele de urmărire penală – iar Statul are îndatorirea de a garanta că normele legale vor fi aplicate corect, în caz contrar, cel din urmă este răspunzător pentru prejudiciul produs din încălcarea legii.

Or, urmărirea penală in rem (cu privire la faptă) implică o analiză temeinică asupra tipicităţii şi existenţei faptei anchetate. O aplicare corectă a legii înseamnă că procesul lui penal ar fi trebuit să se finalizeze în această etapă (având în vedere că nu existau probe din care să rezultă că a săvârşit faptele imputate), iar nu să continue prin trimiterea în judecată.

Faptul că dosarul a fost restituit procurorului de către judecătorul de cameră preliminară, motivat de lipsa unor probe suficiente, nu acoperă nelegalitatea trimiterii în judecată chiar dacă nu existau probe în susţinerea acelor fapte.

În egală măsură nu contestă că funcţia camerei preliminare este cea de a verifica legalitatea trimiterii în judecată şi a probelor administrate, ci apreciază că Statul are obligaţia de a garanta că legea va fi respectată în fiecare fază a unui proces penal – atât în urmărirea penală, cât şi în camera preliminară.

Aplicarea corectă a legii de către judecătorul de cameră preliminară din apel, nu semnifică aplicarea corectă a legii şi de către organele de urmărire penală.

A mai arătat reclamantul că a fost trimis în judecată în mod nelegal. În final, ca urmare a soluţiei de clasare pentru că faptele NU există, Statul a pierdut procesul penal pe care 1-a declanşat. Aşadar, Statul – în calitate de garant al înfăptuirii justiţiei şi aplicării corecte a legii – este răspunzător pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin această faptă ilicită, reprezentată de culpa procesuală în gestionarea celor două dosare penale”, a reținut instanța din cererea de chemare în judecată depusă de Ioan Oltean.

Judecătorii spun că legea nu a fost încălcată

Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins însă acțiunea lui Ioan Oltean, considerând că nu se poate reţine că ar fi avut loc o încălcare evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual.

“(…)  tribunalul arată că pârâtul Statul român nu a avut calitatea de parte în procesele penale în care a fost cercetat reclamantul şi acesta a efectuat cheltuieli de judecată, situaţie în care nu se poate dispune obligarea pârâtului la plata sumei solicitate prin acţiunea modificată cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de reclamant în dosare penale, în baza art.453 Cod procedură civilă, text legal care nu poate fi aplicat prin analogie şi în cazul altor persoane care nu au avut calitatea de parte litigantă, aşa cum urmăreşte reclamantul.

Tribunalul arată că nu pot fi admise pretenţiile deduse judecăţii de reclamant împotriva pârâtului nici în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, fiindcă nu sunt îndeplinite cerinţele specifice impuse de art.1373 Cod civil, fiindcă nu este îndeplinită o cerinţă esenţială impusă de acest text legal, respectiv nu există un raport de prepuşenie între pârâtul Statul român care să fie comitent şi procurorii care au efectuat actele procesuale în dosarul penal în care a fost cercetat reclamantul, ţinând cont sub acest aspect de faptul că potrivit art.131 din Constituţie ,,în activitatea judiciară, Ministerul ###### reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor,, iar art.132 alin.1 ,,Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei,, iar aceste dispoziţii constituţionale nu pot fi interpretate în sensul că există un raport de prepuşenie, iar pârâtul Statul român în calitate de comitent şi în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra activităţii procurorilor care au efectuat cercetarea penală în cauzele în care a fost parte reclamantul din acest dosar”, a precizat instanța în motivare.

Hotărârea tribunalului a fost atacată cu apel de către Ioan Oltean, la Curtea de Apel Cluj, însă nici aici nu a avut mai mult succes.

“Cu titlu prealabil, în acord cu considerentele primei instanţe, Curtea constată că instanţa civilă nu devine o instanţă de control judiciar, făcând aprecieri proprii asupra caracterului legal sau nelegal al actelor de procedură penală din perspectiva respectării Codului penal şi al Codului de procedură penală, ci rolul instanţei civile învestite a constata existenţa erorii judiciare reglementate de art. 96 alin. 3 lit. a din Legea nr. 303/2004 este cel de a aprecia, prin raportare la ordonanţele şi rechizitoriile emise în dosarele penale, respectiv la hotărârile penale pronunţate în aceste cauze, dacă se poate reţine încălcarea evidentă atât a dispoziţiilor de drept material, cât şi a dispoziţiilor de drept procesual penal, în speţă. (…)

Astfel, cu titlu principial, se constată că procesul penal este guvernat de principiul oficialităţii prevăzut la art. 7 din Codul de procedură penală, cu denumirea „obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale” sens în care statul, prin organele de urmărire penală, are obligaţia de a declanşa acţiunea penală în cazurile prevăzute expres de lege, în vederea identificării faptelor penale, a autorilor şi a pedepsirii acestora, în scopul restaurării ordinii de drept.

Pe de altă parte, achitarea este expresia unei ordini de drept democratice, ce permite unei persoane acuzate să-şi dovedească nevinovăţia, cu respectarea garanţiilor de legalitate. Achitările în procesul penal reprezintă dovada că justiţia funcţionează şi că inculpaţii îşi pot prezenta nestingherit apărarea.

În consecinţă, faptul că la finalul procesului penal, inculpatul a fost achitat întrucât «fapta nu există», nu poate genera concluzia că întregul proces penal pornit împotriva inculpatului Oltean Ioan a fost declanşat şi bazat pe încălcarea gravă a normelor de drept penal şi procesual penal. Altfel, dacă orice soluţie de achitare pentru cazul prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. a C.p.p. «fapta nu există» ar atrage automat calificarea întregii proceduri penale ca fiind o eroare judiciară, probabil că Ministerul Public s-ar goli de magistraţi”, a arătat Curtea de Apel Cluj în motivare, precizând totodată că instanța de fond a judecat corect respingând acţiunea lui Ioan Oltean.