Omul de afaceri Ioan Moldovan, care deține hotelurile Codrișor, Coroana de Aur și Castel Dracula, precum și producătorul de produse din carne Agro Invest și Combis, pare să își revină. Acesta a reușit să plătească datoriile importante la stat avute de una dintre firmele sale. Pe de altă parte, Hotel Castel Dracula este tot de vânzare, prețul unității de cazare scăzând de trei ori de când a fost scoasă la vânzare prima dată.
Ioan Moldovan a avut o perioadă nu tocmai roz, afacerile sale începând să scârțâie de la finalul anului 2017, începutul anului 2018. La începutul anului 2018, acesta concedia jumătate dintre angajații de la abatorul din Șieu Măgheruș.
Informația rămânea la secret, dacă nu era nevoit să anunțe Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, dat fiind faptul că a concediat jumătate dintre angajați. Oamenii au rămas fără un loc de muncă de la mijlocul lunii martie.
Fabrica de procesare din Bistrița, precum și vechiul abator au funcționat cu activitate redusă substanțial. Ioan Moldovan a mers mai departe și a scos la vânzare toate cele trei hoteluri pe care le deține.
Șocul cel mare a fost scoaterea la vânzare a Hotelului Castel Dracula din Pasul Tihuța. Au mai fost scoase la vânzare Hotel Coroana de Aur și Hotel Codrișor. De asemenea, Ioan Moldovan a scos la vânzare și fostul restaurant de lângă gară, precum și hala Odyseia și vechiul Han.
Aceste mișcări l-au ajutat pe Ioan Moldovan să scape de datoriile pe care le avea la stat. Astfel, dacă în primăvară Agro Invest Prod, firma pe care funcționa abatorul de la Șieu Măgheruș înregistra datorii la stat în valoare de 700.000 de lei, potrivit ultimelor date furnizate de ANAF la final de vară, acestea au dispărut, fiind acum achitate.
Omul de afaceri a reușit să vândă vechiul local Han unui dezvoltator imobiliar. Se pare că Ioan Moldovan ar fi încasat pe imobil nu mai puțin de 700.000 de euro. Planurile pentru Han nu sunt tocmai plăcute. Noul proprietar ar vrea să îl pună la pământ și să ridice acolo un bloc de locuințe.
Îi strică puțin planurile Spitalul Județean de Urgență Bistrița, care își va amenaja un heliport și cam interzice construcțiile de o asemenea amploare în zonă.
Pentru anul 2018, Agro Invest Prod a raportat o cifră de afaceri de 28 de milioane de lei, de trei ori mai mică decât în 2017 și pierderi de 22.595 de lei. Datoriile totale treceau de 63,7 milioane de lei, iar numărul angajaților scăzuse de la 205 raportați în 2017 la doar 81.
Hotel Castel Dracula a scăzut de la 7 milioane de euro la două
Toate cele trei hoteluri au fost scoase la vânzare anul trecut, în cursul lunii februarie, chiar în perioada în care Moldovan concedia jumătate din angajații abatorului. Primul care a atras atenția a fost Hotel Castel Dracula, scos la vânzare pentru nu mai puțin de 7 milioane de euro, cu TVA inclus.
Hotelul, o adevărată atracție turistică, se întinde pe 4.097 de metri pătrați și are trei etaje. Acesta are 140 de locuri de cazare, un restaurant, o cramă, două bucătării, o terasă și o zonă specială de agrement, unde doritorii pot să îl întâlnească pe contele Dracula.
Ioan Moldovan a pus mâna pe acest hotel în anii `80, când l-a preluat în gestiune. În prima fază, omul de afaceri a luat contact cu castelul ca simplu bucătar. La începutul anilor `90, acesta a reușit să cumpere hotelul.
Dacă în prima fază Ioan Moldovan cerea 7 milioane de euro pe acest hotel-obiectiv turistic, un an mai târziu, acesta a lăsat 70% din preț, așteptând doar două milioane de euro pe „lăcașul” lui Dracula.
Tot după `90, Ioan Moldovan a pus mâna pe un alt simbol, de data aceasta al orașului. Este vorba despre Hotel Coroana de Aur, ridicat în anii `70 și considerat „hotelul partidului comunist”.
Pentru această unitate de cazare, Ioan Moldovan a cerut 14 milioane de euro, cu TVA. În preț este inclusă și casa din apropierea hotelului, în care a funcționat ani buni un pub și care este mai nou parte din terasa hotelului. Se pare că Hotel Coroana de Aur nu mai este la vânzare.
La cele două hoteluri scoase inițial la vânzare se adaugă și Codrișor, situat la doi pași de ștrandul municipal. Unitatea în cauză asigura partea de alimentație publică când era deschis ștrandul și găzduia evenimentele dedicate promovării produselor din carne, realizate tot de o unitate de producție a lui Moldovan. Hotel Codrișor a fost scos la vânzare la prețul de 2,5 milioane de euro, cu tot cu TVA.
Momentan mai sunt de vânzare doar cele două hoteluri – Codrișor și Hotel Castel Dracula, precum și spațiile deținute în oraș, inclusiv halele de la Odyseia.
Pregătește o stație PECO în oraș
Pe lângă o parte din datoriile de care a scăpat, Ioan Moldovan are în plan noi afaceri. După cum a arătat și Gazeta de Bistrița în vara acestui an, omul de afaceri pregătește o stație PECO în oraș.
Omul de afaceri Ioan Moldovan, cunoscut pentru hotelurile sale și afacerile din domeniul prelucrării cărnii, pregătește un nou business. Acesta va deschide o stație PECO într-una dintre cele mai căutate zone din oraș: Calea Moldovei.
Ioan Moldovan a început deja demersurile pentru a solicita avizele necesare de la Agenția pentru Protecția Mediului, iar instituția a dat deja undă verde pentru proiectul omului de afaceri.
Primăria municipiului Bistrița a dat avizul de oportunitate PUZ-ului încă din a doua parte a lunii martie a acestui an, iar certificatul de urbanism a fost eliberat și el în toamna anului 2018. Municipalitatea avea înregistrat terenul respectiv ca teren arabil.
Potrivit documentelor depuse la Agenția pentru Protecția Mediului este vorba despre o suprafață de 2.500 de metri pătrați. Stația include o clădire cu parter și un etaj și platformă cu pompe, acoperită cu copertină metalică, care se vor întinde pe 400 de metri pătrați.
Zonele carosabile și pietonale vor ocupa 1.312 metri pătrați, iar spațiile verzi vor ocupa 30% din teren adică 734 de metri pătrați. Stația PECO va avea 5 locuri de parcare, intrarea urmând a se face din Calea Moldovei.
„Pe terenul studiat se vor amplasa: clădire stație, depozit produse petroliere subteran – două rezervoare de carburanți cu capacitatea totală de 120 de metri cubi pentru benzină și motorină, cu pereți dubli, un cămin de descărcare carburanți și două pompe de alimentare a autovehiculelor”, se arată în documentația făcută publică pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului.
Culmea este faptul că, deși omul de afaceri Ioan Moldovan deține mai multe firme, autorizațiile și avizele sunt cerute de la Agenția pentru Protecția Mediului nu în numele vreunei societăți comerciale, ci în nume personal.
Andreea Moldovan