Andrei Cionca, patronul de la Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), suspectat într-un dosar în care este cercetat pentru constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani este mentorul afaceristului bistriţean Ioan Măgădan. Scopul? Insolvenţa şi falimentarea a celor două companii deţinute de Măgădan: Miro SA şi Metalsid.

Falimentul unei firme prospere!

Bilanţul pe anul 2013 a fost cel mai fatal pentru firma Miro SA,ce se ocupa cu fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii. Datoriile pe acel an ajungeau până la 40 de milioane de lei, iar cifra de afaceri scăzuse cu 10 milioane faţă de anul precedent. Astfel că, jocul era pregătit pentru ca procedura de insolvenţă să se demareze şi să se înceapă falimentarea unei firme care spre exemplu, în 2008 avea o cifră de afaceri de aproape 100 milioane de lei. Bistriţeanul afacerist, Măgădan, prin administratorul firmei, Vasile Bar, o contractează pe Casa de Insolvenţă Transilvania deţinută de maestrul în ceremonia falimentului, Andrei Cionca şi încep sfârşitul unei companii ce avea peste un deceniu de existenţă în Bistriţa-Năsăud şi care avea în medie 250 de angajaţi!

La un an după demararea procedurii de insolvenţă, în 2014 acţiunile (75% din Miro SA) erau subevaluate la 2,66 de milioane de lei, din totalul de peste 3,5 milioane cât valora firma.

 

Peste 70 firme îşi aşteaptă banii de la Miro SA

Datoriile pe care firma Miro SA le are la zecile creditori, se ridică la ordinul a peste 324 de milioane de lei , conform ultimului raport de reorganizare.

La BCR, Miro are de dat 15 milioane de lei iar la BRD, aproximativ şase milioane. Banca Transilvania are de recuperat de la firma lui Măgădan peste 2,5 milioane.

S.C. BUREAU VERITAS ROMANIA CONTROLE INTERNATIONAL S.R.L., S.C. TNT ROMANIA SRL , SC. GROUP METAL TRADING SRL, SC. AGROCOMERT HOLDING SA, SC. FRANKSTAHL ROMÂNIA SRL sunt doar câteva dintre cele peste 70 de firme la care Miro SA are de plătit datorii.

De asemenea, vorbim de peste 250 de locuri de muncă ale bistriţenilor ce sunt puse în pericol de insolvenţa companiei, ce se îndreaptă spre faliment .

 

Vinde ferma pomicolă să scape din datorii

Compania Miro SA Bistriţa a scos la vânzare anul trecut, ferma pomicolă de la Petriş, deşi nu este în totalitate proprietara terenului, o parte din suprafaţa pe care se întind livezile fiind concesionată de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS).

Potrivitanunţului de vânzare, ferma este amplasată la 14 km de Bistriţa în partea estică a localităţii Petriş, în bazinul pomicol situat între localităţile Orheiul Bistriţei, Cetate şi Petriş. Baza de producţie a fermei pomicole se găseşte pe valea pârâului Ursul pe care sunt realizate trei baraje de arocamente şi pământ, acestea fiind create şi utilizate pentru întreţinerea livezilor. Accesul la fermă se face direct din drumul judeţean Bistriţa-Petriş.

Ferma se întinde pe o suprafaţă de172,16 ha, din care 96,67 ha sunt în proprietatea Miro, 75,49 ha fiind concesionate de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS). În livezi sunt culturi pe rod, respectiv culturi tinere, neintrate pe rod, conform datelor de pe timponline.ro.

Odată cu livezile, Miro vinde şi sediul administrativ, căminul cu microcantină, patru dormitoare cu paturi supraetajate, hala pentru depozitarea pesticidelor, magazia, atelierul de reparaţii utilaje de stropit şi distileria, dar şi hala răcire cu atmosferă regularizată ULO. Construcţia cuprinde la parter zonă tehnică de stabilizare, 12 camere de răcire ULO, hol, zonă de lucru, birou, vestiare, grupuri sanitare şi la etaj spaţiu tehnic. Hala este dotată cu senzori de fum, hidranţi, iar în jurul acesteia există de asemenea amenajată o instalaţie de stingere a incendiilor.

Pentru toate acestea, Miro SA vreacirca 11 milioane de lei,ceea ce echivalează cu2,4 milioane de euro.

În urmă cu doi ani, Ferma pomicolă Miro de la Petriş era considerată o afacere de succes, fiindvizitată de autorităţicu ocazia Zilei Fermierului, organizată deDirecţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, Camera Agricolă Judeţeană şi Primăriile comunelor Budacu de Jos, Cetate şi Dumitriţa.

 

Metalsid prima firmă condamnată la insolvenţă de către  Măgădan

  1. METALSID SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C.P. CONSULT MANAGEMENT UV I.P.U.R.L. este înscrisă şi ea la masa credală a Miro SA.

Printr-o simplă căutare a informaţiilor cu privire la aceasta, aflăm că acelaşi Măgădan deţine acţiunile majoritare.

Cu alte cuvinte a transferat bani din conturile Metalsid în conturile Miro iar acum el are datorii…la el şi ambele firme deţinute de acesta sunt declarate în insolvenţă.

Nu putem omite faptul că, insolvenţa pe Metalsid(2011) s-a efectuat înainte cu doi ani de intrarea  firmei Miro SA(2013)în aceeaşi procedură.

La masa credală a Metalsid se găsesc doar patru creditori, printre care şi Miro SA. Conform acestora se observă transferurile de bani sub formă de credite, efectuate de Măgădan dintr-o firmă într-alta.

Cea mai mare cifră de afaceri înregistrată pe Metalsidatingea 4,5 milioane de lei, însă profitul nu a depăşi mai mult de 790.317  lei. La bilanţul anual din 2014 datoriile firmei au ajuns la 1.297.668 lei asta în ideea în care cifra de afaceri în 2001 a firme era aproape aceeaşi. Diferenţa era că firma a început cu 35 de angajaţi, în timp a crescut până la peste 50 iar acum are şase sau mai puţini oameni.

 

patron miro----„Băgădan(foto-chenar) la evenimentul de premiere organizat de Camera de Comerț, alături de alți afaceriști”

Măgădan l-a ales pe vizionarul de succes, Andrei Cionca, pentru insolvenţă

Afaceristul bistriţean şi-a ales Casa de Insolvenţă Transilvania, datorită reputaţiei celei din urmă de a „rezolva” firme importante din Ardeal, precum Jolidon, firma vicelui din Dej, fabuloasa insolvenţă a societăţii MoxConstruction, constructorul complexului Tower din Cluj şi multe altele.

Leonardo, unul dintre cei mai mari distribuitori de încălţăminte din România, a trecut şi el printr-o insolvenţă păguboasă cu cei de la Casa de Insolvenţă Transilvania, societate controlată de Andrei Cionca. Pe deasupra că după 6 ani de insolvenţă societatea a intrat în faliment, s-a reuşit trecerea unei părţi a ”activelor” pe o altă societate. Mai mult, în societate s-au introdus diverse facturi care ar fi suspecte, conform unor surse. Aceasta cu toate că unii dintre angajaţi nu şi-au primit restanţele salariale. Iar cum toate s-au întâmplat şi de această dată cu complicitatea lui Cionca, se pare că va apărea un nou dosar penal în urma acestei proceduri. Ne întrebăm câte dosare penale vor reuşi să ”adune” CITR şi Cionca până când cineva va lua măsuri pentru ca insolvenţele din România să treacă în sfera legalităţii.

Pe site-ul propriei firme, Cionca se auto descrie ca „vizionar”: „ Andrei Cionca, vizionarul CITR, este absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept. Are o experienţă de peste 12 ani în insolvenţă şi în management de criză”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.