Pe artistul Ioan Gyuri Pascu îl cunoaştem, toţi mai ales că se ocupă de o gamă foarte largă de activităţi din domeniul cultural: muzică, film, teatru, scriere… Am avut, însă, deosebita ocazie de a cunoşte omul din spatele scenei – un om foarte modest, plăcut, cu un simţ al umorului copleşitor, un om care vorbeşte cu aceeaşi plăcere despre aventurile din armată, cât şi despre proiectele realizate.
Gazeta de Bistriţa: Ştim că vă ocupaţi de foarte multe activităţi :muzică, teatru, film, sunteţi membru al grupului „Divertis”, scriitor, textier. Care vă este cea mai apropiată dintre toate?
Ioan Gyuri Pascu: Asta e o întrebare îngrozitor de grea pentru mine, pentru că eu nimic din ce-am făcut n-am despărţit. Multă lume înainte mă întreba ce-mi place mai mult: să fiu actor sau cântăreţ ? Eu nu le despart niciodată, e în funcţie de inspiraţie, de ce se întâmplă în fiecare moment prezent al meu, aia fac. Dacă ar fi totuşi, aşa, o îndeletnicire care, să zicem, mi-a plăcut foarte mult şi am apucat să fac prea puţin, luând în considerare cât de mult îmi place, aceasta e filmul, şi cel mai puţin îmi place televiziunea. Dar în viaţă se întâmplă de obicei altfel decât am vrea şi chiar dacă „The Buggels” spun „Kills the radio stars”, totuşi televiziunea îţi dă o imagine, şi sub umbrela acestei imagini poţi să faci foarte multe lucruri – te cunoaşte lumea, îţi mai dă o sămânţă, ceva gratis… o prună…
Gazeta de Bistriţa: Când aveţi timp de toate astea?
Ioan Gyuri Pascu: Asta e o întrebare care mi se pune des, dar aici am învăţat să răspund uşor: folosesc timpul pe care-l am nu pe ăla pe care nu-l am, şi atunci îl folosesc la maxim. E drept că de multe ori îl folosesc în detrimentul altor lucruri, sunt mai puţin, de exemplu, cu familia, dar încerc ca timpul petrecut cu ei să îl folosesc la maxim. Şi aşa timpul meu liber e mereu ocupat sau timpul ocupat e mereu liber, depinde cum priveşti problema – dacă eşti un om liber, atunci tot timpul tău e liber.
Gazeta de Bistriţa: De ce filmul?
Ioan Gyuri Pascu: Nu ştiu, de mic copil mi-a plăcut foarte mult. În film este o magie, poţi să încremeneşti clipa. La teatru tot lucrezi şi tot lucrezi, la film lucrezi o dată şi rămâne, aşa, un produs cu căldura peliculei. Prezentul acela e încremenit în peliculă, unde nu faci gesturi largi, unde e foarte mult din interior, spre deosebire de teatru, unde trebuie să foloseşti altfel vocea, mijloace mai tari de exprimare, gesturile trebuie să fie mult mai largi, şi trebuie în continuare să tot faci, dar în asta constă provocarea teatrului. Filmul e ideal pentru un om mai leneş ca şi mine, pentru că tragi tare o dată şi rămâne un produs.
Gazeta de Bistriţa: Aţi jucat în multe filme?
Ioan Gyuri Pascu: Am jucat în trei lungmetraje, la domnul Pintilie – „ O vară de neuitat”, la domnul Mungiu – „Occident” şi în Ungaria într-un film care se chemă „Tablo” un film foarte interesant, şi am mai jucat şi în două scurt metraje.
Gazeta de Bistriţa: Aveţi vreun personaj preferat? O ecranizare în care aţi vrea să jucaţi?
Ioan Gyuri Pascu: Nu, nu am niciun personaj preferat, orice simt că mi se potriveşte, un rol bun, o lucrare bună, accept. Nu contează că e comedie, e dramă, e tragedie, important e să fie ceva ce se naşte foarte puternic din interior şi să fie o echipă frumoasă.
Gazeta de Bistriţa: Aveţi vreun actor, actriţă preferată?
Ioan Gyuri Pascu: Când eram copil îl admiram foarte mult pe Toma Caragiu, în adolescenţă pe Marcel Iureş, iar Al Pacino rămâne idolul meu. Îmi mai place de Michelle Pfeiffer, John Malkovich şi mulţi alţii. De la noi, Dorel Vişan mi se pare un actor de film senzaţional.
Gazeta de Bistruţa: Şi un film preferat?
Ioan Gyuri Pascu: Primul care îmi vine în minte este „Adio, dar rămân cu tine”… „Sperietoarea” cu Al Pacino şi multe altele.
Gazeta de Bistriţa: Unde credeţi că vă exprimaţi mai bine: în muzică sau în teatru?
Ioan Gyuri Pascu: Oriunde, unde are cineva încredere în mine şi unde există cineva care îşi doreşte să primească energia mea sinceră şi să-mi dea feed-back-ul. Nu am preferinţe, mă pot exprima oriunde fără probleme. Cred că de aceea mă simt acasă şi la Bistriţa şi la Bucureşti şi la Cluj sau la Iaşi. Eu cred că cine se simte bine între oameni se poate exprima oriunde bine.
Gazeta de Bistriţa: Nu vi se pare un dezavantaj că sunteţi artist în România?
Ioan Gyuri Pascu: Nu. Atâta că poate aş fi făcut mai multe filme afară. Dar poate că, dacă eram afară, poate nu eram actor, deoarece că sunt aşa de mulţi actori în America încât poate mă pierdeam printre ei. E o chestie de oportunitate şi un pic şi linia destinului. Nu cred că ne naştem întâmplător pe câte un pământ. Dacă m-am născut aici, înseamnă că am o menire aici. Dar uşor, uşor, poate se internaţionalizează şi arta: Aţi văzut, până la urmă domnul Iureş a reuşit. Eu am jucat într-un film maghiar, deci am pătruns în Europa. Poate uşor, uşor… cine ştie?
Gazeta de Bistriţa: Filmul a fost în limba maghiară?
Ioan Gyuri Pascu: Da. A trebuit să vorbesc şi în maghiară şi în română şi în engeleză în film, dar în principal în maghiară.
Gazeta de Bistriţa: În ultima vreme v-aţi ocupat mai mult de activităţi spirituale, aţi scos şi două cărţi pe tema asta. Îmi puteţi spune ce subiecte abordaţi?
Ioan Gyuri Pascu: Abordez de fapt toate subiectele, că spiritualitatea e trei în unul, unul în trei, totul în tot, nimicul în nimic. Prima carte pe care am scris-o -„În căutarea armoniei” – au fost maxime, poemaşe, cuvinte de înţelepciune, gânduri. Este rodul experienţei mele spirituale şi a inspiraţiei pe care zic că am primit-o în momentul în care am scris cartea, pe care am terminat-o în trei zile, şi când am vrut să mai scriu n-am mai putut. A doua carte este mai teoretică, mai eseisto-empirică. Poate că nu e atât de spectaculoasă, dar cred că e şi aia de folos. Se numeşte „Gândirea – copilul realităţii şi creatorul iluziei” şi are chiar şi o povestioară foarte drăguţă la sfârşit. Nu vroiam să scriu proză, aveam doar titlurile capitolelor şi ce-mi venea aia scriam, şi am şi explicat asta în prefaţă şi ultimul capitol a ieşit o povestioară, dar oamenii au spus că le-au fost de ajutor cărţile astea.
Gazeta de Bistriţa: Ne puteţi povesti povestioara pe scurt?
Ioan Gyuri Pascu: Povestioara este despre un om care trăieşte ceva între vis şi realitate şi se descoperă în urma acestei experienţe. Descoperă ce înseamnă iubirea, compasiunea, intuiţia, inspiraţia, ceea ce numesc americanii „inside”, adică cunoaşterea instantanee, care nu poate fi spusă în cuvinte, dar poate fi arătată în fapte. E greu să povestesc în câteva cuvinte, pentru că nu e o poveste clară, nu e un fir epic.
Gazeta de Bistriţa: Cunoaşteţi Bistriţa?
Ioan Gyuri Pascu: Bistriţa o cunosc cât de cât, am prieteni aici. Încă din vremea lui Ceauşescu am cântat la Serbările Scânteii Tineretului, de două ori pe an la Bistriţa, şi pe vremea acea am cunoscut şi împrejurimile – Năsăud, Beclean. Nu pot să zic că o cunosc foarte, foarte bine, dar ştiu unde e Codrişorul, unde e stadionul, Subgăletele. Am şi prieteni aici şi întotdeauna mă întorc cu drag în locurile astea.
Noemi Constantin
