Totul este bine, până nu se întâmplă ceva. Din momentul în care are loc un eveniment, nimic nu mai este valabil, totul a fost greşit, nimic nu a fost bine şi nu mai este bine. Se caută vinovaţi, "Acari Păuni" dacă se poate.

Cei cu adevărat vinovaţi, niciodată nu vor plăti. Că lucrurile nu stăteau şi nu stau bine din punctul de vedere al securităţii şi pazei în bănci, case de amanet sau case de schimb valutar, toată lumea ştia şi era mai mult decât evident. Situaţia existentă, seamănă cu o adevărată invitaţie la jaf.

Fără minime condiţii de securitate

A fost nevoie de evenimentul de la Braşov, cu atacul de la casa de schimb valutar, care din păcate s-a soldat şi cu două victime, dar şi jaful armat de la o filială a Băncii Transilvania din Cluj-Napoca pentru ca factorii responsabili să se trezească. Este de la sine înţeles că niciunul din aceste cazuri nu putea avea loc, dacă erau îndeplinite minimele condiţii de securitate, asigurarea pazei, protecţia electronică a spaţiilor respective, a spaţiilor de depozitare a banilor şi transportul de valori monetare.

Băncile, în general, sunt cele mai expuse jafurilor, fie prin intermediul IT, fie fizic prin atacurile cu mâna armată. În România în ambele situaţii există riscuri enorme pe linia siguranţei acestora.
Legea nr.333 din 2003, este actul normativ care reglementează măsurile de pază şi siguranţă care trebuie aplicate în acest domeniu. Între prevederile acestei legi şi situaţia de pe teren, din bănci, case de amanet sau schimb valutar există o diferenţă ca de la cer la pământ. Sigur, aplicarea măsurilor de pază şi siguranţă este extrem de costisitoare, personal uman specializat, mijloace electronice de monitorizare, audio-video, de alarmare, geamuri şi uşi securizate, duble etc. Toate acestea costă, şi nu puţin. În timpurile pe care le trăim, criza, financiară, dar mai ales morală şi viaţa o demonstrează cu prisosinţă că pentru a avea siguranţă şi securitate trebuie investiţii. Poate nu există un sistem infailibil de pază şi securitate, dar prin luarea tuturor măsurilor prevăzute de lege, riscurile de securitate se reduc substanţial sau sunt eliminate.

Pază după ureche

Cum stăm în judeţul Bistriţa-Năsăud? Cum sunt păzite băncile, casele de amanet şi schimb valutar? Respectă ele prevederile Legii nr.333 din 2003? Pe tot cuprinsul judeţului Bistriţa-Năsăud există circa 150 de asemenea unităţi, iar unele din acestea nu îndeplinesc nici măcar 50% din ceea ce este prevăzut în lege. Asigurarea pazei, protecţia electronică a locului de depozitare a banilor, transportul de valori monetare în siguranţă este deficitar, iar în unele locaţii totul se face după ureche. Nu mai vorbim de existenţa planurilor de pază, de întocmirea acestora în funcţie de dispunerea obiectivului şi a condiţiilor concrete, de măsurile stabilite şi întocmite de firmele de pază. În stilul heirupist, stahanovist binecunoscut, după comiterea hold-up-ului de la banca din Cluj, şi în Bistriţa poliţia a trecut la verificarea siguranţei băncilor, a caselor de amanet şi schimb valutar. Dacă este citit raportul întocmit cu concluziile rezultate în urma acestor controale, se poate constata că unii trăiesc în lumi paralele. Scopul acestui control a fost de a stabili dacă obiectivele controlate sunt corect păzite împotriva jafurilor şi dacă firmele care se ocupă de securitatea lor acţionează corespunzător. Concluziile spun negru pe alb că au fost verificate cinci bănci, iar acestea sunt foarte bine asigurate împotriva jafurilor (!!!!???). Nu ştim dacă cei care au efectuat aceste controale cunosc prevederile Legii nr.333 din 2003, dar concluziile trase în urma efectuării acestora dovedesc că aceştia sunt pe lângă lege.

Teoria e bună, dar practica ne omoară

O singură unitate controlată a fost găsită în ofsaid, o casă de amanet de pe strada Împăratul Traian şi care a fost amendată cu suma de 500 lei, pentru că nu avea încastrat în pardoseală seiful în care se păstrează valorile. Controlul a avut şi părţile lui bune, în primul rând rolul preventiv al acestuia, dar a mai educat şi a sensibilizat, atât personalul băncilor, caselor de amanet şi schimb valutar, cât şi personalul de pază.

După principiul că la teorie ne pricepem foarte bine, dar practica ne omoară, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud a organizat, săptămâna trecută, o simulare foarte reuşită ca spectacol şi acţiune. Conform scenariului aplicaţiei tactice desfăşurate, doi atacatori au intrat în Trezoreria Bistriţa, înarmaţi cu cuţite şi au ameninţat casierele să le dea banii pe care îi aveau asupra lor. Acestea au acţionat butonul de panică care a alarmat subunitatea specială de intervenţie a jandarmeriei bistriţene. Reacţia a fost bună, trupele speciale ajungând la locul intervenţiei în mai puţin de un minut. Atacatorii au fost imobilizaţi, locaţia securizată, întreaga operaţiune durând circa cinci minute. Demonstraţia a fost un succes. Ferească-ne Dumnezeu de un caz real! Sigur, cu acest exerciţiu nu a fost rezolvată situaţia, asemenea simulări ar trebui să se desfăşoare şi în alte locaţii. Dar, după cunoscuta zicală populară, că o minune la noi ţine doar trei zile, în perioada următoare se va intra din nou în rutina şi monotonia atât de păguboasă, care va duce la lăsarea jos a gărzii.

Neglijenţa este baza

La toate băncile, casele de amanet şi schimb valutar din judeţul Bistriţa-Năsăud, măsurile de pază şi securitate sunt extrem de slabe, personalul care mânuieşte valori, bani sau bijuterii dă dovadă de o ignoranţă crasă în manipularea acestora. În aceste condiţii, jafuri armate ca cel de la Cluj-Napoca sau cel de la casa de schimb valutar din Braşov ar putea avea loc în orice locaţie din judeţul Bistriţa-Năsăud.

În toate locaţiile în care se mânuiesc valori – bănci, case de amanet şi schimb valutar – principala cauză a majorităţii problemelor care apar cu risc de securitate este factorul uman. Angajaţii acestor instituţii, dar şi cei ai societăţilor de pază, sunt principalele cauze ale deficienţelor sistemelor de securitate. Riscurile de securitate de multe ori pornesc din interiorul acestor instituţii. Cazuistica în domeniu demonstrează fără niciun dubiu că penetrările în sistemele de siguranţă sunt cauzate de angajaţi care nu respectă sau dau dovadă de neglijenţă în respectarea normelor şi procedurilor de securitate.
Poate exista cel mai bun sistem de pază şi securitate, mijloace electronice de monitorizare dintre cele mai sofisticate, însă acestea vor funcţiona eficient numai dacă personalul propriu şi cel al firmelor de pază vor fi educate în ceea ce priveşte obligaţiile proprii şi modalităţile prin care să le îndeplinească.

Zaharia Cotoc

4 COMENTARII

  1. Dv.ati scris si de firmele de paza si uite ce se intampla in tara ! Sunt sigur ca scandalul de la molul din Buc.a-a produs urmare a excesului de zel al firmei de paza BGS.Mai zilele trecute au fost sanctionati agenti de paza in oras la noi in Bta.si la fel si cu sistemele de paza…pana nu se intampla cine sa ia masuri,peste tot se impun :-la casele de schimb val.,-la amanet,-banci,alte casieri si magazine mai mari,dar legile-s facute pentru oameni sa poata fi incalcate.I-a sa le dea la cei de la circulatie in atributii sa vedeti ce le-ar mai „CIUPI”….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.