Mai multe firme la nivel național se „hrănesc” din coșul cu finanțări generos al municipalității Bistrița, iar unele dintre acestea parcă sunt specializate în licitații câștigate. Cu toate acestea, există și firme care nu sunt așa cunoscute care reușesc să ajute la dezvoltarea orașului cu banii contribuabililor, iar ziarul nostru vă prezintă firmele care au primit bani de la Primăria Bistrița.

Înainte de toate, Municipiul Bistrița a semnat din 2007 și până anul trecut 605 contracte în valoare de 1.500.828.810 RON, adică peste 309 milioane de euro.

Începem cu MIS GRUP, firma deținută de către Iugan Lenuța Nazarica si Ianoși Nicolae. La nivel național, MIS Grup a semnat peste 100 de contracte, în valoare de 368 de milioane de euro, iar multe dintre ele sunt cu Municipiul Bistrița. Societatea a avut în anul 2021 o cifra de afaceri de 2,3 milioane de lei și un profit de aproape 400 de mii de lei, cu un număr de 19 angajați. Anul trecut, MIS GRUP a primit peste 21,3 milioane de lei de la Municipiul Bistrița în vederea lucrării de execuție aferente obiectivului de investiţii “Reabilitare şi modernizare Colegiul tehnic Grigore Moisil Corp A,B și C’’.

De asemenea, De asemenea, MIS GRUP a mai câștigat un contract de peste 30 de milioane de lei pentru un contract privind lucrările aferente obiectivului de investiții “Linia Verde de Transport Public Utilizând Mijloace de Transport cu motor electric sau hibrid sau normă de poluare redusă”proiectul prevede reabilitarea infrastructurii rutiere, pe ruta nouă de transport public care traversează orașul de la est la vest, prin centrul orașului, pentru eficientizarea transportului public și oferirea unei rute de transport rapide și durabile cu vehicule electrice, pentru cetățenii orașului.

Totodată sunt prevăzute trasee dedicate și/sau prioritare pentru vehiculele de transport public, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea pistelor pentru bicicliști și a traseelor pietonale. Pe lângă crearea rutei noi de transport public (Unirea – Calea Moldovei – Gen. G. Bălan – Bistricioarei – Piață Petru Rareș – Piață Unirii – Dornei, Gh. Șincai Independenței – Libertății – Viișoara) operat cu vehicule electrice, se prevede modernizarea părții carosabile şi a zonelor adiacente prin remodelarea parcărilor, trotuarelor, spațiilor verzi, și a pistelor de bicicliști.

Este bine cunoscut faptul că firma MIS GRUP își are „colții” băgați adânc în bugetul municipiului Bistrița, în condițiile în care sunt atribuite zeci de contracte. Cu toate acestea, constructorul care are cele mai importante șantiere din Bistrița este într-un „război” cu municipalitatea bistrițeană, în condițiile în care, în urmă cu o lună, edilul Ioan Turc a precizat că lucrările la două dintre cele mai importante proiecte, în valoare totală de 22 de milioane de euro, nu sunt gata până în 31 decembrie 2023, orașul trebuie să returneze Uniunii Europene finanțarea primită.

Banul la ban trage. Contractele de milioane de euro pentru o anumită firmă curg „fără număr”

Reprezentanții MIS GRUP au reacționat imediat și au precizat că au aflat din ziare despre data respectivă. Și Aquabis, care a fost luat în vizor de edil, a reacționat și a precizat că nu este responsabilă de întârzierile la construcții. Reamintim că MIS GRUP va construi cea mai mare sală polivalentă din România în orașul Brașov.

CML.RO, o companie de construcţii din Bistriţa-Năsăud deţinută de Ros Mihaela si Ros Vasile, are încheiate mai multe contracte de achiziții publice cu Bistrița, în valoare totală de peste 7 milioane de euro. Printre acestea se numără cel din data de 25 februarie 2022, contract prin care CML s-a contractat să amenajeze piste de cicliști în Bistrița, suma totală a contractului fiinde de 3,4 milioane de euro.

De asemenea, și firma AVRIL, cu peste 144 de contracte la nivel național semnate, în valoare totală de 255 de milioane de euro, a „prins” un contract cu municipalitatea bistrițeană, în valoare de aproape 4 milioane de euro. Firma controlată de Ioan Savu, fost candidat PNL la Camera Deputaților și președintele PNL Negrești Oaș, care mai deține și firmele Roard&Infrastructură Construct și Avritel B2B, înregistrate în Baia Mare, și-a luat angajamentul că va reabilita termic un număr de 10 blocuri de locuințe din municipiul Bistrița.

Cifra de afaceri a firmei conduse de liberal se ridică la peste 129 de milioane de lei, iar profitul este de 11,3 milioane de lei, cu un numărul de 152 de angajați. Firma lui Ioan Savu va construi, de asemenea, cu 12,6 milioane de lei, Centrul pentru Coordonarea și Conducerea Intervențiilor în Situații de Urgență din Maramureș. Mai exact, o extindere a sediului Pompierilor din Baia Mare. Totodată, firma a mai executat Centrul de Terapii Alternative Althera, Maramureș, în valoare de 14,2 milioane de lei. Putem observa clar că firma liberalului are o relație foarte bun cu autoritățile publice din Maramureș, având în vedere că a executat și lucrări la bazinul de înot din Târgu Lăpuș.

Politicieni care știu să-și umple buzunarele din pușculița statului

ELECTRO URSA SERVCOM SRL , companie deținută de către  Ursa Gavril, este „abonate” la contractele cu municipalitatea din Bistrița. Înainte de toate, ELECTRO-URSA a semnat din 2018 și până în 2022 un număr de 52 de contracte în valoare de peste 145 de milioane de euro. În 2021, cifra de afaceri a companiei nu depășea 11,6 milioane de lei, iar profitul a fost de 949 de mii de lei. Din partea bugetului municipalității bistrițene, firma condusă de Ursa Gavril a primit până acum peste 31 de milioane de euro.

ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL , firma deținută de către turcul Aykol Huseyin Ulvi, a semnat un contract de 21,7 milioane de lei cu Primăria Bistrița în vederea furnizării mijloacelor de transport și echipamente aferente proiectului Linie verde de transport public, utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă”. Prezența achiziţie se referă la achiziţia mijloacelor de transport cu motor electric și a stațiilor de încărcare, respectiv la achiziţia următoarelor produse: – Autobuze electrice: 10 buc – Staţie de încărcare rapidă: 2 buc – Staţie de încărcare mobilă: 1 buc – Staţie de încărcare lentă: 10 buc. În 2021, cifra de afaceri a firmei a fost de 111,5 milioane de lei, cu un profit de net de aproape 14 milioane de lei. Până la ora actuală, Anadolu Automobil Rom SRL a furnizat aproape 200 de autobuze electrice în toată țara și se îndreaptă spre depășirea următorului reper, de 300 de unități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.