Industria auto din Bistrița își continuă dezvoltarea printr-o nouă investiție realizată de compania Stettler Tech, care va fabrica subansamble pentru autovehicule și componente electronice.
Investiția s-a ridicat la suma de două milioane de euro, iar noua unitate de producție a fost ridicată în doar 10 luni. Construcția a început în octombrie 2014 și a presupus respectarea unui calendar riguros de lucrări pentru ca producția să poată începe în vara acestui an, un efort care s-a încheiat cu succes.
„Am decis să ne consolidăm prezența în Bistrița datorită forței de muncă cu o bună calificare disponibilă pe plan local, pe fondul unei creșteri importante în activitatea companiei. Noua fabrică ne va oferi mai mult spațiu pentru operațiunile de asamblare și aduce și o noutate: activitatea de injecție a maselor plastice”, a declarat Andreea Gonczi, administrator Stettler Tech.
Stettler Tech este o companie care activează în industria auto, având ca acționari majoritari Stettler Kunsstofftechnik Beteiligungs GmbH și Tehnoprod Plast SRL.
Fabrica din Bistrița a fost fondată în 2007.
Dacă în prezent Stettler Tech are 30 de angajați, alte 20 de persoane urmează să fie angajate până la finalul anului calendaristic, iar dezvoltarea echipei va continua și în 2016, în pas cu ritmul susținut de creștere al producției realizate în noua unitate.
Produsele realizate la Bistrița sunt exportate în proporție de 100%, printre clienții Stettler Tech numărându-se nume mari ale industriei de specialitate, precum GIRA, BOSCH și Valeo.
Stettler Tech a realizat în 2014 o cifră de afaceri de 680.000 de euro și mizează pe o creștere puternică a business-ului în 2015. Doar în primul semestru al acestui an, compania a realizat o cifră de afaceri net superioară celei din intervalul precedent, respectiv de 825.000 de euro.
Calitatea produselor fabricate la Bistrița a fost recertificată în 2014, când Stettler Tech a primit din nou certificarea ISO 9001:2000, deținut încă din 2008, pentru sistemul de management al calității, care evaluează orientarea spre client, motivația și implicarea top managementului, abordarea proceselor și îmbunătățirea continuă, reprezentând un standard de calitate recunoscut la nivel mondial.