profesor

O profesoară de limba și literatură română de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța este cercetată disciplinar după ce a fost prinsă că a mers beată la cursuri. Potrivit presei locale, profesoara s-a prăbușit peste niște mașini când a încercat să urce scările, la intrarea în școală.

Din spusele celor de la unitatea de învățământ, nu este prima dată când profesoara vine beată la școală.

Între timp, la nivelul unității de învățământ s-a deschis procedura de cercetare disciplinară. Se poate merge până la desfacerea contractului de muncă, spun reprezentanții IȘJ Constanța. „Noi am monitorizat situația. S-a întrunit comisia, este în analiză. Legat de sancțiuni sunt cele precizate în legea învățământului preuniversitar și, din ce știu eu, sunt aceleași ca și în legea educației naționale, care s-a abrogat pe 3 septembrie. Pleacă de la mustrare, de la diminuarea salariului pe o perioadă limitată și se poate merge până la desfacerea contractului de muncă, dar asta este la aprecierea comisiei și mai ales la aprecierea consiliului de administrație al unității de învățământ, în funcție de ce pot să probeze, de audierea cadrului didactic”, a declarat, zilele acestea, Sorin Mihai, inspectorul general al ISJ Constanța pentru Replica Online. Profesoara a fost și director al colegiului „Mihai Eminescu”, din anul 2006 până în 2017. În 2018, ar fi primit și diplomă de merit de la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, scriu jurnaliștii din presa locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.