Și pentru că tot vorbim zilele acestea de criza refugiaților, prefectul a convocat la fianlul săptămânii o întâlnire informală cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Jandarmilor, Pompierilor, Consiliului Judeţean, dar și cu şeful Biroului Emigrări pentru o prima discuţie în ceea ce priveşte refugiaţii.

„Unele posibilități pe care le-ar avea județul nostru dacă am fi puși în situația de-a se repartiza niște persoane care ar veni în România. În acest sens am convocat acești conducătoride instituții împreună și cu responsabilul de la Direcția de Rezerve de Stat și Cj și am dezbătut pe capitole ce sarcini ar reveni fiecăruia. Poliției, Jandarmeriei, ISU, Serviciului ăentru Integrare și acestui Departament pentru Rezervele și Resursele de Stat. Și eventual să luăm în calcul ce posibilități de cazare ar fi dacă ne-ar reveni, repet, toată această activitate pe care eu am promovat-o la nivel de conducere a Instituției Prefectului.Este din proprie inițiativă și în spirit de solidaritate cu Instituția Prezidențială și cu Guvernul României care după cum se știe au dat publicității unele discuții și dispoziții pe care ar urma să le primim după ce s-a votat la Consiliul Europei și în Instituțiile Europene. Împărțeala acestor persoane pe țări și mai departe fiecare se organizează așa cum crede. La ora aceasta am luat în calcul anumite poziții, pe care la momentul potrivit le vom face și publice, dar faptul că am fost și suntem preocupați este un semn de solidaritate cu Guvernul și Președenția, pentru a nu fi prinși pe picior greșit așa cum s-ar putea întâmpla dacă s-ar repartiza județului nostru un număr de persoane. La ora aceasta nu avem informații că există migranți care au intrat în România și sunt cazați undeva, dar sunt pregătite așa cum am spus în zona Transilvaniei, Șoncuta, și zona Bucovinei, și centrul de la Rădăuți care au capacitatea temporară de găzduire a unor persoane. Pentru restul județelor nu s-a făcut nicio precizare și nici în plan intern și prin radiograme și informații specifice nu am primit misiuni și sarcini în acest sens”, a precizat prefectul județului BN, Ioan Țintean,

Preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerile UE.

„Am luat act cu oarece nemulțumire de acest proiect prezentat în Parlamentul European. Nu considerăm că este o soluție și nu considerăm că este oportun să vorbim despre cote obligatorii calculate într-un mod foarte birocratic, contabilicește, fără a consulta statele membre”, a spus Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.