Un tânăr din Beclean, suspectat că ar fi furat peste 1.000 de lei din buzunarul unei persoane, a fost prins de poliţişti la două zile de la comiterea faptei. Potrivit poliţiştilor, prejudiciul a fost recuperat parţial de păgubit, iar făptaşul s-a ales cu dosar penal.
La data de 12 decembrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii de investigații criminale au identificat un bărbat, de 27 ani, din Beclean, bănuit de comiterea faptei, anunţă IPJ BN.
Bărbatul este cercetat pentru faptul că, la data de 10 decembrie a.c., în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale de pe raza orașului Beclean, ar fi sustras din buzunarul hainei unei persoane, suma de 1.100 lei.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial de polițiștii beclenari.
Cercetările continuă de Compartimentul de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Beclean, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Pentru a preveni furturile din buzunare, Poliţia recomandă:
- nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;
- feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
- când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;
- daca stați la o coadă priviți cu atenție celelalte persoane; daca simțiți că asupra dumneavoastră se face pressing sau că cineva s-a instalat în fața dumneavoastră şi v-a acoperit vederea, verificați imediat geanta şi locul unde țineți portofelul;
- nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
- nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
- urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcăminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;
- nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;
- reclamaţi Poliţiei cazurile de prindere în flagrant a hoţului pentru a curma activitatea infracţională a acestuia.
FOARTE IMPORTANT!
În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.
sursa foto:a1.ro