Actorul Daniel Radcliffe, interpretul vrăjitorului Harry Potter din franciza de succes omonimă, are o avere de 48 de milioane de lire sterline (54 milioane de euro) şi se situează pe primul loc în topul pe 2010 al celor mai bogate tinere vedete din Marea Britanie realizat de The Sunday Times, anunţă Mediafax.

 

În vârstă de 21 de ani, actorul britanic Daniel Radcliffe a strâns o avere de 48 de milioane de lire sterline datorită rolului din franciza "Harry Potter", dar şi celor din producţii puse în scenă pe Broadway (New York) şi West End (Londra), potrivit The Sunday Times.

De altfel, Radcliffe este ocupantul celei de-a treia poziţii din topul celor mai profitabili actori, întocmit de Forbes, după Shia LaBoeuf şi Anne Hathaway.

Potrivit acestui top, Shia LaBeouf este, pentru al doilea an consecutiv, cel mai profitabil actor de la Hollywood, aducând studiourilor un profit mediu de 81 de dolari, pentru fiecare dolar pe care acestea le-au cheltuit pentru el. Acesta este cunoscut publicului pentru pelicule precum Transformers, care a avut în 2009 încasări de 833 milioane de dolari, şi pentru al patrulea film Indiana Jones care a avut încasări de 790 milioane de dolari în anul 2008.

Ocupanta poziţiei secunde din topul întocmit de Forbes,  Anne Hathaway, a adus studiourilor de producţie, pentru fiecare dolar cheltuit cu ea, o medie de 64 de dolari. Acest lucru se datorează filmului Alice in Wonderland, cu încasări totale de un miliard de dolari.

Daniel Radcliffe, situat pe poziţia a treia, a reuşit să aducă studiourilor de producţie 61 de dolari pentru fiecare dolar primit, chiar dacă creşterea graduală a salariului său a reprezentat o gaură în bugetul filmului. Întreaga serie a flimului Harry Potter a avut vânzări totale de 5,4 miliarde de dolari.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.