Cristian Săndulache, un român condamnat la 55 de ani de închisoare pentru proxenetism, a fost găsit spânzurat într-o celulă a închisorii din Cordoba, Spania. Tragedia vine după ce Săndulache, împreună cu fratele său Sebastian, au fost condamnați în noiembrie 2019 pentru conducerea unei rețele de trafic de persoane, rețea care a exploatat sexual mai multe tinere, folosind metoda „lover boy”.

Cazul fraților Săndulache a șocat atât România, cât și Spania, din cauza brutalității și cruzimii cu care aceștia și complicii lor și-au tratat victimele. Cristian Săndulache executa una dintre cele mai severe pedepse din istoria recentă a Spaniei, fiind condamnat la 55 de ani de închisoare, în timp ce fratele său, Sebastian, a primit o sentință de 53 de ani. Potrivit rechizitoriului procurorilor, frații au racolat tinere vulnerabile, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, promițându-le locuri de muncă în Spania. Odată ajunse în peninsulă, victimele erau drogate și obligate să se prostitueze.

Anchetele autorităților spaniole au scos la iveală detalii înfiorătoare. Într-unul dintre cele mai tulburătoare incidente, o tânără a fost supusă unei violențe extreme, fiind mutilată cu o sabie, iar ulterior bătută cu propria mână amputată. Această formă de tortură arată nivelul de cruzime al rețelei, care nu doar că exploata sexual tinerele, dar le folosea și pe post de „cărăuși” pentru transportul drogurilor.

Pe parcursul investigațiilor, s-a descoperit că, începând cu anul 2016, frații Săndulache, alături de doi prieteni, au construit această rețea criminală, folosindu-se de metoda „lover boy” pentru a ademeni tinerele cu promisiuni false de dragoste și stabilitate.

În ciuda condamnării severe, Cristian Săndulache nu și-a dus sentința până la capăt, fiind găsit spânzurat în închisoare. Autoritățile din Spania investighează circumstanțele în care s-a produs decesul, iar presa locală speculează că acesta ar putea fi un act de suicid. Elcomercio.es a relatat că moartea sa marchează un moment final în unul dintre cele mai mediatizate cazuri de trafic de persoane și proxenetism din Spania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.