Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, reînființarea Institutului Național de Administrație (INA) care va funcționa în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). INA va avea atribuţii sporite în formarea funcţionarilor publici, a prefecţilor şi aleşilor locali, urmând să preia personalul şi patrimoniul deţinut de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Institutul va prelua de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și centrele regionale din subordinea acestei a personalului și patrimoniului aferente activității de formare profesională, programele de formare profesională, drepturile și obligațiile care decurg din acestea. Implementarea acestor măsuri nu este de natură să afecteze raporturile de muncă/de serviciu ale personalului preluat.
Potrivit ordonanţei de guvern, INA va asigura cadrul instituțional pentru derularea activităților de formare a personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
„Aceasta va avea competențe sporite față de vechea instituție și va asigura cadrul organizat/formal pentru a acoperi nevoia de formare pentru toate categoriile de personal care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice, cât și o serie de mecanisme vizând asigurarea calității și unității în procesul de formare”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
De asemenea, INA va asigura formări/perfecționări specifice, destinate unor categorii sau procese prioritare în administrația publică, pentru care furnizorii privați sau cei din mediul academic nu au capacitatea/expertiza practică de formare necesară și nici curicule dezvoltate.
„Totodată, se vor revitaliza Centrele teritoriale de formare continuă pentru administrația publică, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de formare ale aleșilor locali, funcţionarilor publici şi persoanelor încadrate cu contract individual de muncă din cadrul autorităților administrației publice locale, funcţionarilor publici şi personalul contractual din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale, funcţionarilor publici şi personalul contractual din cadrul instituțiilor prefectului, precum și altor persoane interesate„, mai arată sursa citată.
De asemenea, se urmărește ca, în viitor, INA să poată organiza cursuri de master și doctorat în domeniul administrației publice, în parteneriat cu instituții de învățământ superior.
(sursa foto: economica.net)