Președintele Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc, alături de Sorin Lazăr – Consilier de conturi coordonator al Departamentului VI au fost într-o vizită de lucru la Bistrița, informează Instituția prefectului Bistrița-Năsăud.
În cadrul ședinței de la Bistrița, la care au participat președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, prefectul Teofil Cioarbă, subprefectul Ioan Zăgrean, directorul Curții de Conturi Bistrița-Năsăud – Ioan Palfi, dar și primarii din județ. președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, a vorbit despre audit, munca de auditor, dar și despre modernizarea activității in cadrul Curții de Conturi a României. Cei prezenți au avut ocazia să afle care sunt cele mai bune moduri de administrare a resurselor financiare din sectorul public.
„Curtea de Conturi a României a fost deseori percepută ca o sperietoare financiară. Nimic mai fals. Curtea de Conturi este o instituție a statului care verifică cheltuirea justificată a banului public. (…) S-a reiterat ideea că la nivelul administrației locale, sunt destule probleme și situații, iar cele mai bune moduri de administrare a resurselor financiare din sectorul public au fost relevate de președintele Mihai Busuioc și directorul Ioan Palfi. Este foarte important ca banii publici să fie eficienți și orientați spre performanță, fapt reiterat de cei prezenți. Mihai Busuioc a subliniat că instituția pe care o conduce și-a propus ca prin implementarea soluțiilor digitale să se contribuie la modernizarea și eficientizarea sistemului de control financiar, iar controalele să se desfășoare în timp real. Ne dorim căt mai multe asfel de întălniri, sprijinind eforturile de administrare eficientă a banilor publici, promovându-se transparența decizională și responsabilitatea”, a transmis Instituía Prefectului.