Cei trei bucureșteni care în urmă cu circa trei ani au fost săltați de procurori, după ce au sechestrat o tânără din Capitală și au obligat-o să se prostitueze într-o cameră de hotel din Bistrița, sunt judecați încă de magistrații de la Judecătoria Bistrița. Inițial, cei trei au fost arestați preventiv, însă măsura a fost rapid contestată, ulterior bărbații fiind puși sub control judiciar.
Pe 11 august 2019, o știre era cap de listă pe toate online-urile din județ și nu numai – trei tineri din București erau reținuți pentru 24 de ore, după ce răpiseră o tânără de 28 de ani, tot din Capitală, și au sechestrat-o într-un hotel din Bistrița, obligând-o să se prostitueze.
“La data de 10 august a.c., în jurul orei 15.00, o femeie de 47 de ani, din București a sesizat prin 112 faptul ca fiica ei, în vârsta de 28 ani, este sechestrată într-un hotel din Bistrița.
În scurt timp, polițiștii de la Ordine Publică au găsit-o pe tânăra de 28 de ani, împreună cu alte 3 fete, într-o cameră de hotel, în municipiul Bistrița. Acestea au fost conduse la sediul Poliției, în vederea lămuririi situației de fapt. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița au preluat cercetările în acest caz, existând suspiciuni și cu privire la comiterea infracțiunii de proxenetism.
A fost constituită o echipă formată din polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și Acțiuni Speciale și, ca urma urmare a investigațiilor efectuate, a fost depistată și oprită în trafic, pe raza municipiului Bistrița, o mașină în care se aflau patru bărbați, despre care existau indicii că sunt implicați în comiterea faptei.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că trei dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 19-29 de ani, toți din București, ar fi implicați în comiterea unor acte de proxenetism, ocazie cu care ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției, de către cele patru tinere, într-un hotel din Bistrița.
De asemenea, doi dintre aceștia sunt bănuiți de polițiști că ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe tânăra de 28 de ani, iar ulterior ar fi obligat-o să practice prostituția.
Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile vor fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate și proxenetism”, a transmis la acea vreme IPJ Bistrița-Năsăud, într-un comunicat.
A crezut că merg la plimbare și s-a trezit răpită
Cei trei bărbați se numesc Robert Andrei Dragomir și Iulian Dragomir (frați) și Florin Bălan.
În cauză este vorba oarecum de metoda lover-boy, tânăra, pe care o vom numi Corina (nu acesta este numele ei real), având încredere în unul dintre cei trei cu care avusese anterior o relație.
Totul a început pe 9 august 2019, zi în care Corina s-a întâlnit în Parcul Tineretului din București cu Robert Dragomir, care o aștepta cu o mașină, în care se mai aflau niște persoane. După ce tânăra a urcat în mașină, ușile au fost blocate de cel care se afla la volan, Florin Bălan, și au pornit spre Bistrița. În același timp, Robert Dragomir i-a cerut fetei să se prostitueze pentru el „cel puțin 3 zile”.
Degeaba a încercat Corina să iasă din mașina aflată în mers, fiindcă totul a fost în zadar.
“În automobil se mai aflau alături de cei doi inculpaţi şi martorele A.A. şi B.B., persoana vătămată aflându-se în spatele scaunului dreapta şofer din maşină, fiind astfel, atent monitorizată şi supravegheată de către inculpatul Dragomir Robert Andrei şi de către ceilalţi ocupanţi ai maşinii. Persoana vătămată (…), spre deosebire de celelalte ocupante de sex feminin ale maşinii nu avea asupra sa articole vestimentare, purtând asupra sa o poşetă de mână, fapt ce vine să întărească ide ea potrivit căreia nu a plecat din proprie iniţiativă spre municipiul Bistrița, fiind un fapt notoriu că nicio persoană nu se deplasează în alt oraş, fără a avea asupra articole de îmbrăcăminte, de schimb, mai ales dacă consimte să părăsească localitatea de domiciliu mai multe zile ceea ce este cazul de faţă.
Deşi pe traseul spre Bistriţa, persoana vătămată a încercat să deblocheze portiera autoturismului şi să sară din maşină chiar din mers, nu a putut face acest lucru fiind lovită cu palma peste faţă de Dragomir Robert Andrei, acesta interzicând-i ferm să părăsească mijlocul de transport, astfel cum rezultă din declarația persoanei vătămate. De altfel, temerea persoanei vătămate era izvorâtă şi din faptul că inculpații făcea parte din clanul «(…) Motoraș», membrii acestui clan fiind cunoscuți cu antecedente penale”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
Grăbit să facă bani, a postat un anunț în numele fetei, în drum spre Bistrița
În timp ce se îndreptau spre Bistrița, Robert Dragomir a telefonat unui bărbat, ulterior acesta postând pe publi24.ro un anunț privind serviciile sexuale prestate de Corina.
“Pe drumul spre Bistriţa, o persoană de sex masculin cu care inculpatul Dragomir Robert Andrei a vorbit telefonic, a postat pe site-ul publi24.ro un anunţ privind serviciile sexuale prestate de către (…), iar aceasta a postat şi o serie de fotografii la respectivul anunţ, fiind obligată în acest sens de către inculpat. La anunţ a fost postat numărul de telefon personal al persoanei vătămate ( n. r. – Corina), prenumele Alizeh, precum şi preţul serviciilor sexuale oferite: 150 lei (finalizarea), respectiv 250 lei (ora). Pe drumul spre Bistriţa, persoana vătămată a auzit cum inculpatul a vorbit la telefon cu o persoană numită (…), precum şi cu un bărbat, persoane care s-au ocupat de găsirea unui loc de cazare pentru practicarea prostituţiei; prin urmare, inculpatul Dragomir Robert Andrei premeditase şi înlesnise activitatea de practicare a prostituţiei de către (n. r – Corina)”, mai arată procurorii.
Un alt autoturism, în care se afla cel de-al treilea inculpat din dosar, Dragomir Iulia și o femeie care practica prostituția de bună voie, se îndrepta tot spre Bistrița.
Cum a reușit tânăra să-și anunțe mama
După ce au ajuns în municipiu, pe 10 august, ocupanții celor două autoturisme au căutat un loc de cazare. Mai întâi s-au dus la Pensiune Sheriff din cartierul Unirea, însă acolo au fost refuzați categoric de recepționer. Au mers apoi la Hotel Diana, unde au solicitat închirierea pentru o zi a 2 apartamente, spunând recepționerului că sunt escorte, acesta înţelegând, spun procurorii, că vor practica prostituția în acel loc.
În după-amiaza acelei zile, Corina a fost pusă la “muncă”, ea având primul client, contra sumei de 150 de lei. Acesta este momentul în care tânăra reușește să-și anunțe mama printr-un SMS, despre situația în care se află și locație, ea profitând de faptul că a scăpat de sub ochii lui Robert. O oră mai târziu, la ușa camerei au bătut polițiștii și totul a ieșit la iveală.
Procurorii mai arată în rechizitoriu că, în drum spre Bucureşti, după ce a fost audiată de către organele de poliţie, iar cei doi Dragomir și Bălan se aflau în custodia polițiștilor și procurorilor, Corina ar fi fost amenințată indirect prin propria sa familie de către membrii familiei inculpaţilor să îşi retracteze declaraţiile date.
În ceea ce îl privește pe Iulian Dragomir, anchetatorii au stabilit că acesta “colabora” cu una dintre tinerele care se prostituau de bună-voie, în sensul că primea bani de la ea din veniturile obținute de pe urma “serviciilor” prestate clienților.
Probele slabe ale procurorilor i-a scăpat de gratii
Pe 11 august, cei trei bărbați au fost reținuți de procurori și duși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița. Decizia instanței a fost însă contestată la Tribunalul Bistrița-Năsăud, unde pe 20 august instanța decide ca Robert Dragomir și Florin Bălan să fie puși sub control judiciar, în timp ce Iulian Dragomir să rămână în arest preventiv, deși acesta a recunoscut comiterea infracțiunii de proxenetism. La 9 zile după acest moment, procurorii au cerut prelungirea măsurii preventive, însă instanța a decis să îl pună și pe Iulian sub control judiciar.
Sentința, pe când?
La finele anului 2019, cei trei au fost trimiși în judecată, iar pe 1 iulie dosarul a trecut de etapa camerei preliminare, instanța ajungând la concluzia că a fost legal sesizată de către procurori. Însă de atunci încoace dosarul se judecă pe fond, iar judecătorii nu au ajuns încă la o decizie finală.