În intervalul 28 iulie 2014 – 1 august 2014 potrivit ABA Someş-Tisa (Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa), va fi instabilitate atmosferică, cu posibilitatea să fie înregistrate cantităţi de precipitaţii de peste 20-25 l/mp, pentru Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj.
Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă au fost atenţionate să acorde o atenţie deosebită măsurilor prevăzute în planurile de apărare împotriva inundaţiilor. Se impune urmărirea şi intervenţia rapidă, în caz de necesitate, în special la nivelul secţiunilor de scurgere din zona podurilor.
Deținătorii de iazuri de decantare sunt atenționați să urmărească evoluția stării acestora și să transmită imediat eventualele evenimente care pot afecta stabilitatea acestor obiective.
La nivelul ABA Someş-Tisa este asigurată permanenţa cu personal de specialitate şi utilaje de intervenţie. Pentru diminuarea riscului de inundaţii aceștia sunt pregătăți să asigure tranzitarea undelor de viitură posibile în condiţii de siguranţă, prin pregoliri şi atenuarea undelor de viitura în acumulări.