Decizia de înlocuire a binecunoscutului jurnalist Liviu Mihaiu din funcţia de Guvernator al Deltei Dunării, luată recent de Guvernul Boc, a stârnit o serie de proteste din partea europarlamentarului liberal Csibi Magor şi a fostului deputat şi fost ministru al Mediului, Attila Korodi. Cei doi au trimis o scrisoare deschisă premerului Emil Boc, în care îşi arată nemulţumirea faţă de decizia luată.

 

„Am aflat cu surprindere de decizia Guvernului pe care îl conduceţi de a-l schimba pe domnul Liviu Mihaiu, din funcţia de Guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. În măsura în care acţiunile acestuia de stopare a activităţilor ilegale (pescuit, vânătoare, defrişări, construcţii) din această rezervaţie naturală unică în Europa sunt unanim recunoscute, suntem cu atât mai uimiţi de măsura luată de executiv.
Nu trebuie să reamintim că gradul ridicat al biodiversităţii şi varietatea culturală fac din Delta Dunării un loc unic în lume. Delta Dunării este cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa fiind declarată Patrimoniu Natural şi Cultural UNESCO. Rezervaţia este considerată, fără exagerare, un paradis natural, fiind habitat pentru peste 5 400 specii de animale şi plante si având o diversitate piscicolă considerabilă.
Domnul Liviu Mihaiu şi-a demonstrat constant, de-a lungul anilor, ataşamentul faţă de Delta Dunării, atât în calitate de jurnalist cât şi în calitate de activist de mediu. Mai mult, rezultatele muncii sale, ca şi guvernator al rezervaţiei, vorbesc de la sine: promovarea si adoptarea unor hotărâri de guvern benefice pentru rezervaţie, înfiinţarea unei unităţi de implementare şi management a fondurilor europene, dar si un lobby constant şi activ pentru protejarea acestui patrimoniu european.
De altfel, acţiunile promovate de noul guvernator au convins-o pe doamna Francine Cousteau, soţia celebrului explorator şi preşedinte al Cousteau Society, să devină ambasadoare a Deltei Dunarii şi să promoveze astfel, atât la nivel european cât şi internaţional, interesele zonei”, se precizează în scrisoare.
Liviu Mihaiu a fost numit Guvernator al Deltei în septembrie 2008 de către premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, însă urmând tradiţia schimbărilor, actualul Guvern a decis să îl înlocuiască pe acesta cu Grigore Baboianu.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.