Consiliul Național al Elevilor, unica structură reprezentativă a elevilor la nivel național, condamnă decizia luată la data de 4 iunie, în cadrul Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din cadrul Camerei Deputaților cu privire la inițiativa legislativă a creșterii siguranței în școli. Comisia a decis să modifice textul inițiativei astfel încât uniforma școlară să devină obligatorie pentru toți elevii din România.
Cu toate că inițial varianta adoptată de către Senat reprezenta o nouă lege a siguranței în unitățile de învățământ, Comisia din cadrul Camerei Deputaților amendează substanțial legea primită de la Senat și ajunge să o transforme într-o lege ce modifică actuala lege a siguranței în școli, nr. 35/2007 , fapt ce încalcă principiul bicameralismului, ajungându-se ca actuala inițiativă să aibă ample diferențe de literă și spirit față de cea susținută inițial.
Mai mult, inițiativa legislativă nu stipulează sursa de finanțare pentru uniformele obligatorii, o cerință sine-qua-non pentru a putea adopta demersuri în acest sens.
„Consiliul Elevilor se declară dezamăgit mai ales de dorința Comisiei de a restrânge anumite drepturi constituționale, prin impunerea uniformelor obligatorii”, informează Consiliul Național al Elevilor.
Conform articolul 53 din Constituție, „exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.
„Nu observ că s-ar impune vreunul dintre condițiile prevăzute în Constituție pentru a îngrădi dreptul la liberă exprimare a elevului în școală, cât și dreptul de acces gratuit la educație. Având în vedere că legea are ca scop creșterea siguranței în unitățile de învățământ, legătura dintre uniforme și siguranța în școli este minimă și nu este atestată de niciun sondaj în acest sens. Nu consider opinată însuși simpla prezență a uniformelor în cadrul acestei inițiative, ca factor de sporire a siguranței în școli”, a declarat Horia Onița, Președintele Consiliului Național al Elevilor.
Obligativitatea uniformelor încalcă, în același timp, Legea Educației Naționale, ce precizează că învățământul de stat este gratuit, principiul de liber acces la educație, cât și decizia CCR nr. 558/2008 conform căreia implementarea uniformelor se realizează la consensul comun al conducerii școlii, a părinților și elevilor.
„Consiliul Elevilor consideră că implementarea uniformelor obligatorii nu poate decât să inhibe comportamentul copiilor și caracterul lor în formare, să ofere loc posibilităților de corupție, prin contracte abuzive și sume exagerate pentru piesele de uniformă, și să creeze și mai multe discrepanțe între elevii diferitelor școli dintr-o localitate”,a mai adăugat Horia Onița.
În cazul în care inițiativa va fi adoptată de către plenul Camerei Deputaților, reprezentanții elevilor își asumă folosirea pârghiilor legale, sesizarea Avocatului Poporului, solicitarea adresată Președintelui României de a trimite legea la reexaminare, sau solicitarea constatării excepției de neconstituționalitate, pentru respectarea drepturilor elevului în integralitatea lor.