Acest articol dorește să aducă în discuție o problemă foarte gravă a Bisericilor din România, o problemă care nu s-a rezolvat odată cu căderea dictaturii comuniste, ci persistă în continuare fără vreun rost real. Ne referim aici la racolarea preoților de către anumite servicii ale Statului și transformarea lor în unelte ale acestora, precum și în mijloace de manipulare a populației. Știm cu toții că spovedania este o taină sfântă în Biserică, taină care trebuie să rămână doar între preot și credincios. Din nefericire, atât înainte de 1989 cât și după, prin șantaj sau alte tehnici, unii preoți au fost constrânși să-și încalce jurământul. Încercăm doar o discuție publică pe această temă, pentru ca preoții, medicii psihiatrii dar și alte categorii să fie scutiți de a colabora cu respectivele structuri. Mai dorim să precizăm că nu au fost doar racolați preoți ci au fost puși în Biserici oameni fără scrupule, ușor șantajabilii, care au devenit instrumentele Statului. Cel mai ușor se pot manipula tocmai oamenii credincioși, prin încrederea lor în conducătorii spirituali, de care ascultă deoarece sunt considerați puși în demnitatea lor chiar Dumnezeu. Din nefericire, în multe cazuri nu este tocmai așa. Este dureros pentru mine, un credincios practicant, dar adevărul trebuie arătat. Este datoria fiecărui creștin să facă acest lucru. Și aș dori să arăt un exemplu concret, chiar din Biserica mea, Biserica Greco-Catolică. Un anumit cleric aflat azi în funcții înalte la conducerea Episcopiei Greco-Catolice de Cluj – Gherla, slujitor și la catedrala Greco – Catolică Schimbarea la Față, a semnat ”pactul cu Diavolul”, în anul 1999, cu numele conspirativ ”Duru”. Și mai grav este că acest individ dornic de parvenire și care se visează și episcop, a fost pentru o vreme unul din duhovnicii studenților teologi. Cum este posibil așa ceva în Biserică? Cum poate cineva să se spovedească unui asemenea ipocrit? Ca și comparație, este ca și cum ai face transfuzie de sânge de la o persoană infestată cu sifilis. Și nu este singurul. Am avut un cleric care colabora și turna încă înainte de 1989, pe când Biserica Greco-Catolică era în ilegalitate, iar după 1989 a avut funcții importante plasându-și apropiații în funcții de conducere. Acest individ, culmea nesimțirii, apărea și la emisiunea ”Memorialul Durerii” făcând pe victima, deși în realitate el era unealta călăilor. Desigur a existat șantajul, pe motive sexuale neconforme cu legile Bisericii și ale normalității. Și ne mai mirăm astăzi că Biserica Greco-Catolică de Cluj-Gherla a ajuns unde a ajuns? Este aproape distrusă și această distrugere a venit chiar din interiorul ei, de la clericii cu anumite nume conspirative. Da, avem o Biserică pe moarte iar conducerea Bisericii nu face nimic, doar construiește pe banii Statului o catedrală uriașă și urâtă care va fi complet goală. Această Biserică martiră, în care toți cei 12 episcopi din perioada grea a prigoanei nu au trădat (După cum spunea și Papa, din 12 apostoli unul a trădat, din 12 episcopi greco-catolici români nu a trădat niciunul), a ajuns să fie infestată cu trădători lamentabili și asta astăzi, în libertate. Eu consider că acești indivizi nu mai au ce căuta în Biserică. Mai doresc să afirm un lucru, în numele meu și al credincioșilor care mai au demnitate și credință: toți acei clerici din Biserica Greco-Catolică care au și un nume conspirativ să se retragă din funcțiile lor la o mănăstire unde să-și ispășească păcatele, asta dacă mai au puțină credință, dacă nu, să plece efectiv din Biserica noastră, deoarece nu au ce căuta în ea trădătorii.

 

Vlad Nap

7 COMENTARII

  1. BRAVO.Pe vremea copilăriei mele,cînd mergeam la biserica romano-catolică din Bistrița,eram urmăriți de peste drum dintr-o casă cu etaj.

  2. Nu fiti narozi… ! Securitatea obliga pe toata lumea , ori sa coopereze cu ei, ori te „baga-n mormant ” sau umplea puscariile cu tine. Habar n-aveti voi ce insemna sa te solicite sa fi „informator” sau cum dracu le zice… si sa refuzi acest lucru… ! Important era ce fel de informatii au dat acesti oameni si cat de loiali au fost sistemului care a „apus” ( sper…) ! Informatiile cu privire la activitatea de politie, jandarmerie, ordine publica, armata si securitate nationala, nu se pot culege prin „uitatul in cubere” si nici cu „datul in bobi” si in toata lumea , una dintre metodele de culegere de date si informatii, este si „constrangerea” unor personalitati, sa furnizeze anumite informatii care-i interesau. Cine refuza acest lucru, ferasca sfantu ce patzeau… Asa ca nu-i mai invinovatiti fel si chip, ca habar n-aveti cum a fost in acel regim. Intrebati-i pe ei mai bine si va explica ei cum a fost …

    • Nerod ești tu, cititorule. După revoluție am depus cerere la CNSAS și mi-am citit dosarul de urmărire informativă și cel de urmărire operativă. Nu te obliga nimeni să colaborezi. Cei care colaborau erau doar niște ariviști dornici de carieră sau o făceau pentru bani. Niște lepre. Nu mai căuta scuze. Dacă aveai coloană vertebrală, aveai. Câinii sunt câini și leii sunt lei.

      • Pai vezi ? Daca te-au „ochit” inseamna ca erai important pentru ei. N-ai acceptat , te-au regulat incontinuu si norocul tau ca a venit „Palitura de stat” din 1989, ca te „faceau” astia pana la urma… da, se pare ( sau crezi tu doar ) ca „ai scapat”… ?!

        • @ Comentator
          Ai dreptate. I-am trimis la plimbare de mai multe ori. Soarta mi-a fost pecetluită, exact așa cum spui, dar… a căzut regimul. Otrepele (nu chiar toți au fost) au rămas bine-mersi.

  3. Pe bune? Tot ce inseamna persoana publica sau persoana care arre contact cu multe persoane este racolata de servicii! Toti cantecacii ,jurnalisti,vedete ,popi etc. sunt agenti sau turnatori ! Oficial se zice ca sunt 30.000 ,in realitate cred ca sunt peste 300.000 cu tot cu SRI,SIE,DGIPI,DGIA si cate naiba de servicii or mai fi ! Din pacate ei conduc Romania si in urma razboaielor duse de ei intre ei,avem si dezastrul in care se afla tara azi ! Apropo,sclavilor care protestati,protest impotriva serviciilor cand faceti?

  4. Pai acuma, „pe bune sau ba „… cum vreti sa fie prinsi hotii, talharii, criminalii, teroristii… etc. etc. etc. daca autoritatile statului nu s-ar baza pe anumite persoane care au o datorie morala si legala fata de Romania, ( ? ) numai ca de multe ori, se folosesc de date si informatii prin constrangere, in slujba celor politici, aflati „la butoane ” . Asta-i baiul, ca altfel, cine-i patriot ar colabora fara nici o problema cu autoritatile statului… Nu mai faceti pe prostii ca nu stiti si ca nu pricepeti acest lucru. Sunt lucruri care nu se pot „da in bobi” sau cu „privitul in ciubere „… pe la diferite „babe”… si institutiile statului trebuie sa-si faca meseria si ne place noua si ba acest lucru . Uitati, pe mine de ex nu ma deranjeaza absolut deloc…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.