O infirmieră din Marea Britanie, care lucra la Spitalul din Chester, a fost acuzată de 8 crime și 10 tentative de omor în cazul unor nou-născuți. Potrivit unui comunicat transmis de către Poliția Locală, femeia a fost arestată, scrie agerpres.ro, potrivit digi24.ro.

„Parchetul a autorizat poliţia din Cheshire să o pună sub acuzaţie pentru crimă pe o angajată din sistemul medical, în cadrul unei anchete în curs de desfăşurare asupra unui număr de decese în rândul nou-născuţilor” de la secţia de neonatologie a spitalului din Chester, se precizează în comunicatul amintit.

Lucie Letby, o infirmieră în vârstă de 30 de ani, este acuzată de 8 crime şi de 10 tentative de crimă care au avut loc „în perioada iunie 2015 – iunie 2016”, a precizat poliţia locală, potrivit digi24.ro.

Tânăra, care fusese arestată, însă eliberată, în 2018 şi 2019, a fost „arestată din nou marţi, pe 10 noiembrie, şi de atunci pusă sub acuzare”.

Ea va apărea joi în faţa tribunalului din Warrington, o localitate situată la aproximativ 30 de kilometri de Chester.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.