Profesorii de la Universitatea Babeş-Bolyai nu respectă legea de niciun fel. Fiecare face care mai de care ilegalităţi mai mari, însă nicio reacţie din partea oficialilor UBB. Mai mare magnific al universităţii, Andrei Marga, îşi acoperă acoliţii şi nu ia nicio sancţiune în ceea ce priveşte ilegalităţile din subordinea sa. Gazeta de Cluj vă prezintă în continuare serialul profesorilor din cadrul UBB care încalcă legea.

Unii profesori de la Universitatea Babeş-Bolyai au dobândit averi ilicite peste noapte. Cancelarul general al UBB, Radu Nicolae Catana, a dobândit două terenuri, unul de 950 metri pătraţi intravilan în Floreşti şi unul de 590 metri pătraţi în interiorul municipiului Cluj-Napoca. Deşi pe precedenta declaraţie de avere nu apăreau aceste terenuri, pe actul din 2010 apar că ar fi dobândite în 2002, respectiv în 2006.

Decanul Ioan Cristian Chifor are un venit nesimţit de 127.137 de lei.

Anul de dobândirii unui teren sau a unei locuinţe este un lucru variabilă. Acelaşi teren îl poţi dobândi în 2008 sau 2005, iar când vorbim de o locuinţă ce diferenţă este între 2004 şi 1999. Şeful catedrei de Ştiinţe ale Educaţiei din Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Vasile Chiş, a dobândit un teren în doi ani diferiţi: în 2008 şi în 2005. Un apartament l-a dobândit ba în anul 2004, ba în anul 1999, iar altul l-a câştigat în senzaţionalul an „120,34.” Sperăm că Vasile Chiş nu este high-lander şi a făcut o simplă greşeală. Chiar şi un Volkswagen Polo nu are un an de fabricaţie bine determinat, uneori fiind construit în 2007, alteori în 2008. Cu salariul în creştere peste suma de 2,5 miliarde de lei vechi, şeful catedrei se încadrează în categoria salariilor nesimţite. Astfel, Vasile Chiş a avut un salariu de 263.257 lei.

Un alt şef de catedră care nu a simţit criza în 2009 este Nicolae Ciangă. Acesta a avut o creştere salarială până la suma de-a dreptul „baştană” de 187.126 lei.

Secretarul şef de la Facultatea de Business din Cluj-Napoca, Mirela-Ioan Cîmpean, are o declaraţie de avere mai mult decât ilegală. Mai ales că într-un an a reuşit să strângă de 6,5 ori mai mult decât a câştigat într-un an fără să facă nicio tranzacţie. Astfel, peste noapte au apărut în conturile secretarului şef 144.000 de lei.

Şeful de catedră de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, secţia Economie Politică, Gheorghe Ciobanu are un salariu modest de 213.408 lei. Cu aceşti bani cred că orice bugetar din România s-ar putea mulţumi, acest salariu fiind mai mare decât al preşedintelui.

O altă persoană din UBB care nu ştie exact când şi-a dobândit terenul este secretarul şef Lucia-Mioara Cordoş. Dacă pe declaraţia din 2009 terenul pe care îl are în posesie în Cluj-Napoca apărea ca an de dobândire 2004, în noua declaraţie de avere, terenul pare a fi achiziţionat în 2001. Fals în acte se poate numi acest lucru.

Nici Sanda-Maria Cordoş, şef de catedră la Facultatea de Litere nu are o memorie chiar bună. Suntem curioşi dacă falsul din declaraţii poate fi scuzat prin „amnezie.” Astfel, pe ultima declaraţie de avere apare cu un apartament dobândit în 1991, iar pe precedenta apare cu aceeaşi locuinţă achiziţionată în 1993. Ar trebui să facem o medie ca să realizăm care este anul autentic?

Cosma Constantin, profesor la UBB, are un salariu banal de 177.490 de lei. Suntem curioşi câţi bugetari din Cluj şi-ar putea măcar închipui un asemenea venit.

Onuc Cozar, profesor universitar la Facultatea de Fizică, are un venit de-a dreptul grosolan de 135.683.

Castelia-Eugenia Cristea şi soţul său, Vasile-Mircea, lucrează în acelaşi loc de muncă, la Universitatea Babeş-Bolyai. Astfel, rudeniile în UBB sunt la un nivel înalt şi în acest an. Din păcate, declaraţiile soţului şi a soţiei nu corespund. Dacă soţia susţine că Vasile-Mircea câştigă 67.695 lei, soţul crede că a încasat o sumă dublă: 139.433 lei. De asemenea, dacă soţul susţine că soţia a câştigat 239.926, Castelia-Eugenia Cristea şi-a trecut pe declaraţia de avere  un venit de 67.695 lei. Nici imobilele pe care le deţin împreună nu sunt aceleaşi la declaraţia de avere ale celor doi soţi. Dacă soţul susţine că au în proprietate două case, Castelia-Eugenia Cristea are doar o singură casă. De asemenea, nici anul nu corespunde la anul de dobândire a terenurilor şi a locuinţelor, dar nici bijuteriile soţiei, care apar doar pe declaraţiile soţului. Declaraţiile de avere ale celor doi soţi de la UBB sunt clar false.

Ioan Cuceu, şef de catedră la Facultatea de Studii Europene, este un alt profesor care suferă de amnezie de la Universitatea Babeş-Bolyai. Nu mai ţine minte exact nici ce terenuri are, nici ce suprafeţe au, dar nici când şi-a achiziţionat apartamentul din Cluj-Napoca. Dacă pe precedenta declaraţie de avere susţinea că era dobândit în 2008, acum s-a mai învechit puţin şi este cumpărat în 2007.

Daniel-Ovidiu David, şef de catedră la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, este un om care pozează într-un om modest şi este un apropriat al ziariştilor clujeni. Însă, dacă ne uităm la veniturile sale anuale şi la faptul că se plimbă într-un autoturism marca Audi A8, fabricat în 2008, nu putem să fim de aceeaşi părere. Daniel David a obţinut anul trecut un venit colosal de 242.317 lei. Se încadrează cu siguranţă în zona salariilor nesimţite şi printre cele mai mari venituri din UBB.

Fazakas Joseph lucrează în acelaşi loc ca şi soţia acestuia, Eniko Fazakas. Unde altundeva decât la Universitatea Babeş-Bolyai? Numai acolo se pot întâmpla asemenea rubedenii, însă magnificul critică doar persoanele care lucrează în două locuri, nu şi sutele de rude care lucrează în interiorul universităţii.

Călin-Valentin Felezeu, decan la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, are mai multe terenuri decât sunt alocate căsuţe la declaraţia de avere. Nici la capitolul locuinţe nu stă rău, având în proprietate patru astfel de imobile. Noroc cu moştenirile, că de altfel cu un venit de 129.391 lei nu ar fi reuşit să strângă o asemenea agoniseală.

Profesorii de la UBB sunt cei mai economi oameni de pe faţa planetei. Astfel, unii profesori au reuşit să strângă 54.858, deşi în urma impozitelor are un salariu de 40.754. Din moment ce nu se poate motiva motiva aceste venituri, Diana-Andrada Filip.

Citește și  prima parte a declarațiilor de avere ilegale de la UBB aici.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.