Când am venit în Bihor, numit sã conduc un nou sãptãmânal local, mi s-a
spus cã ar exista aici ºi bãrbaþi politici alãturi de care am putea lupta umãr la
umãr. Unul dintre ei ar fi, cicã, deputatul Mihai Bar. Cum o informaþie jurnalisticã
trebuie verificatã din cel puþin douã surse credibile, am început sã întreb în
stânga ºi-n dreapta. Aºa am aflat cã Mihai Bar s-a nãscut la 8 iulie 1954 ºi a
absolvit Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timiºoara, Secþia Automatizãri ºi
Calculatoare. Pânã aici, nimic deosebit: un inginer ca alte zeci de mii de care
Ceauºescu credea cã va fi nevoie. Dupã absolvire, a ajuns la ATCOM-Bihor,
avansând pânã la funcþia de preºedinte. Nu ºtim cât de mult a fost iubit sau nu
acolo, dar a plecat cu o tinichea, ce i se mai zdrãngãne din când în când: un
dosar penal despre care colegul meu de paginã, Alexandru Lele, ar putea spune
multe lucruri, dacã nu ar fi un tip atât de discret. Poate prietenii ºtiu de ce.
Liviu Alexa
Un moment de cotiturã în viaþa lui
Mihai Bar l-a constituit afacerea din care i sa
tras porecla. Pentru cã lui Bar i se mai
spune ºi „Miºu Breloc”. ªi nu numai între
prieteni.
MIºU BRELOC
Este o poveste mai lungã, în care a
fost vorba de o achiziþie, pe banii
cooperativei, a unei mari cantitãþi de
mãrunþiºuri din plastic, majoritatea stil
breloc, de care cooperaþia meºteºugãreascã,
pe care el o conducea, cu siguranþã
nu avea nevoie. Cum, de altfel, s-a ºi
dovedit ulterior, iar amatorii de mãrunþiºuri
or mai fi având ºi azi ocazia sã cumpere din
stocul nevandabil. A fost însã începutul unei
frumoase prietenii cu doi fraþi care au ºi
ajuns, mult mai târziu, importanþi oameni
de afaceri, printre cei mai cunoscuþi din
þarã, menþionaþi într-o poziþie fruntaºã în cel
mai recent „top 100” al bogaþilor din
România. Era în perioada în care aceºtia
aveau nevoie de banii de început, necesari
în orice afacere, iar Miºu le-a fost peaproape.
Mai târziu, a înþeles însã cã
recunoºtinþa este cea mai grea povarã, iar
cei pe care i-a ajutat sã devinã miliardari iau
întors spatele. Ba, mai mult, dacã Mihai
Bar ar mai fi azi într-un partid, i-ar fi duºmani
politici. Cum nu mai e, se rezumã la
adversitãþi personale. Îl aºteptãm pe
domnul deputat, pentru cã el sigur ºtie, sã
ne spunã mai multe despre acele
începuturi în care unii promiteau prietenia
(toþi, fii de þãrani din zona Beiuºului, o
socoteau atunci veºnicã), iar
alþii scoteau banii.
CUM SÃ FACI BICI
DIN POLITICÃ
Puþini îºi mai amintesc
azi, dar mie aºa mi s-a spus,
cã Mihai Bar a intrat în politicã
pe uºa din dos, în urma
fuziunii prin absorbirea de
cãtre PDSR a unui partid
insignifiant, care avea ca
semn electoral o cãsuþã cu
un coº ce scotea fum. Nu e
vorba despre rromi. Bar era
preºedintele lu` ãla mic, dar
uite cã nu întotdeauna
peºtele cel mare îl înghite pe
cel mic. Mai ales dacã se
þinea þeapãn, ºi nu doar se
dãdea, cãci, dupã cum se
ºtie, nu numai mãrimea conteazã.
Aici nu a fost vorba
despre sex. Ca lider local al respectivei
formaþiuni, Bar a primit, prin protocolul
încheiat, o funcþie de vicepreºedinte în
PDSR Bihor. Cu gura lui bogatã ºi statura
impunãtoare, învãþat încã din ºcoala PCRului
sã-i ia pe oameni când cu biniºorul,
când cu Dumnezeii, Miºu ºi-a câºtigat mulþi
simpatizanþi în teritoriu. Drumurile ºi nopþile
consumate pentru aceasta dovedesc ºi azi
cã efortul de atunci a fost cea mai bunã
investiþie politicã pe care el a fãcut-o vreodatã,
din care încã mai trãieºte ºi poate
emite chiar pretenþii. În vremurile acelea,
tinereþea ºi energia consumate pe altarul
PDSR aveau încã mare cãutare. Se striga
„Nu ne vindem þara”, „Iliescu sã trãiascã/
Cã-i capu’ la þara noastrã”, iar Mihai Bar a
fost rãsplãtit cu sceptrul filialei bihorene.
Mai mult, Miºu a ajuns ºi preºedintele
Consiliului Judeþean ºi i se întrevedea o
carierã strãlucitã în partid. Ca toate fetele în
floare, ºi-a trãit momentul cu inconºtienþã,
crezând cã nu se va mai termina. Timpul nu
a avut însã rãbdare. Nimeni nu este profet
în þara lui, iar Mihai Bar nici atât în PDSR.
ªtiindu-se aliatul declarat al celui mai tare
de la centru, el a neglijat „pulimea” localã
(pudibunzilor, v-am avertizat: GAZETA DE
ORADEA este revistã pentu bãrbaþi!). Dar
aceasta l-a lucrat tenace ºi, mârºavã, l-a
pictat în special la imagine: prin jocuri de
culise la care Miºu, mândru pânã peste
poate, nu a participat, PDSR a pierdut la
Primãria Oradea ºi la Consiliul Judeþean,
pagube deloc colaterale ce i s-au imputat
lui, ca preºedinte al PDSR Bihor. A fost
începutul declinului. Locul I pe lista
electoralã pentru Camera Deputaþilor a fost
doar un mod elegant de a i se mulþumi
pentru activitate.
UN CÃLUº CÂT
UN PICIOR ÎN FUND
Am înþeles cã s-a fãcut un întreg circ în
jurul funcþiei de preºedinte al filialei PDSR
Bihor. Bar nu mai putea pupa Parlamentul
decât dacã-ºi menþinea funcþia de
preºedinte al filialei. Jucãrioara i s-a luat de
mai bine de doi ani, timp în care organizaþia
a fost þinutã într-un provizorat pãgubos ºi
într-un interimat ce s-a permanentizat.
Duºmanii lui Miºu s-au coalizat în jurul lui
Aurel Tãrãu, prefectul care n-a visat
vreodatã cã va ajunge atât de cunoscut.
Doar un an a dansat fostul profesoraº de
francezã (zis Joujou?) pânã i-a fost fatal
parchetul devenit alunecos ºi toatã lumea a
vãzut ce mizerie ºi duhoare de petrol se ascund
sub poalele filialei. Naiv, Mihai Bar se
vedea deja câºtigãtor, fãrã sã înþeleagã cã
politica se joacã doar în echipã ºi pentru
mize foarte mari. De fapt, învingându-ºi
opozanþii locali, fostul preºedinte a distrus
ireversibil imaginea PSD în Bihor. Dar o
bãlmãjealã localã s-a transformat într-un
scandal naþional, fiind prima fisurã serioasã
în pachebotul de la guvernare. În premierã,
o þarã întreagã a aflat cã în PSD se cumpãrã
locurile eligibile pentru Parlament ºi toate
funcþiile importante. Nu era o noutate, dar o
spunea un om din apropierea vârfului
partidului.
MAI CURAT, MAI USCAT,
MAI CATIFELAT
Nu numai cã Bar nu a fost premiat
pentru „victoria” sa, dar, pe uºa din dos, a
fost exclus demonstrativ din partid, avertisment
pentru limbuþi. Când toatã lumea
aºtepta ºi spera cã Mihai Bar este un bãrbat
ºi îºi va duce lupta pânã la capãt, acesta a
tãcut lamentabil. Ba, mai mult, în cel mai
greþos gest politic pe care l-am vãzut
vreodatã, s-a declarat în continuare credincios
mentorilor sãi, Iliescu ºi Nãstase. Te
întrebi atunci câtã demenþã existã în PSD,
dacã se renunþã la singurul om autodeclarat
fidel chiar ºi dupã ce a fost cãlcat
în picioare!
Chiar sã nu mai fi avut Bar puterea sã
lupte mãcar pentru acel ultim cuvânt ce se
acordã pânã ºi condamnaþilor de drept
comun? Sau, poate, o maturitate mult
întârzâiatã l-a fãcut sã iasã de pe teren, sã
se odihneascã pentru meciul urmãtor ºi sã
reintre curat în echipa condusã de
„bunicuþa”? Dacã eu am înþeles greºit
ceva, scuzaþi-mã, dle Bar, ºi îndreptaþi-mã!
