Camera Deputaţilor a adoptat, luni, pe articole, propunerea legislativă care prevede ca viitoarele mame să beneficieze de o indemnizaţie de creştere a copilului de 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, dar nu mai puţin de 600 de lei, cât este în prezent nivelul indemnizaţiei. Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PIN Lavinia Şandru şi a fost adoptată pe articole, deşi nu avea un raport din partea Comisiei pentru muncă.
Lavinia Şandru a precizat că există mai multe propuneri legislative pe această temă – având ca iniţiatori pe Daniela Popa, Dan Voiculescu, Emilian Frâncu, Nini Săpunaru – şi a propus ca aceştia să fie consideraţi coiniţiatori la propunerea sa legislativă. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, prezentă la dezbaterile din Parlament, a anunţat că Guvernul susţine această iniţiativă legislativă, care presupune un efort bugetar minim şi nu reprezintă un pericol pentru buget. Preşedintele Comisiei pentru muncă, Gheorghe Barbu (PDL), a propus retrimiterea propunerii legislative la comisie pentru a se întocmi raportul, deoarece aceasta nu întruneşte procerurile parlamentare pentru a intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. Barbu a mai spus că această propunere legislativă creează o discriminare între mamele care vor primi de la buget 600 de lei pentru creşterea copilului şi cele care vor primi mai mult. Deputatul PDL Ioan Oltean a ţinut să precizeze, însă, că grupul parlamentar al PDL susţine propunerea legislativă şi doar are rezerve faţă de susţinerea Guvernului. El a spus că ministrul Muncii poate păţi la fel ca ministrul Educaţiei, care a fost demis după ce a susţinut creşterea salariilor profesorilor, fără a avea acordul Guvernului. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a replicat că PNL a avut acest proiect în programul de guvernare, însă Gheorghe Barbu s-a opus, în timpul în care a fost ministru al Muncii. Reprezentanţii PSD, PC, PRM, UDMR au anunţat şi ei că susţin această propunere legislativă.
Camera Deputaţilor, care este for decizional, va da miercuri votul final la această iniţiativă legislativă.