În a doua zi din 2018, un tânăr din Bistriţa şi un altul din Sibiu s-au ales cu dosare penale, ambii fiind prinşi la volan fără a deţine permise de conducere. Mai mult, bistriţeanul era şi băut, iar autoturismul pe care îl conducea era neînmatriculat.

Probleme are însă şi o tânără din Rebrişoara, care şi-a dat maşina pe mâna sibianului, deşi ştia că acesta nu are permis.

 

Potrivit unui comunicat al IPJ BN, în noaptea de 2/3 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 29 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe raza municipiului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

 

De asemenea, la data de 2 ianuarie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în trafic un tânăr de 25 ani, din Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17 D, prin Salva, fără a deține permis de conducere.

În autoturismul în cauză se afla în calitate de pasager, o tânără de 24 ani, din Rebrișoara, proprietara autoturismului. Aceasta ar fi încredințat autoturismul tânărului de 25 ani, despre care ar fi știut că nu deține permis de conducere.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se ştie că nu deţine permis de conducere.

1 COMENTARIU

  1. Domnilor guvernanti, vreti sa nu se mai produca infractiuni in domeniul circulatiei ? Daca da… atunci procedati ca si la „domeniul silvic ” adica pentru intractiunile la aceasta lege, sa se confiste masina condusa, indiferent a cui este si sub ce forma se afla asupra faptuitorului, ca asta doare cel mai tare, mai ales pe „berbecii” astia tineri, care n-au notiunea „valorilor sociale”, nu respecta nimic si pe nimeni si la care efectiv nu are nimeni ce le „confisca” daca nu-si platesc datoriile, impozitele si taxele catre stat, sau amenzile primite, ptr ca ” ce-i pe ei e si-n valiza”… si nu permisele de conducere-i „doare ” sau amenzile pe care efectiv in tzara asta le platesc doar salariatii si pensionarii, carora li se pot bloca conturile in banci de catre ANAF… Daca masina este imprumutata, n-are decat „ga.o.zeriul” sa se descurce cu cine i-a dat-o…
    Dar stau si ma intreb daca cineva ar avea o astfel de initiativa si intentie … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.