„Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița este o organizație de tineret cu sediul în Bistrița, jud. Bistrița Năsăud. Misiunea noastră este de a promova cetățenia activă a tinerilor prin activități de dezvoltare personală și comunitară”, informează Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița.
„În vederea organizării activităților ne vom bucura de sprijinul Consiliului Județean al Tinerilor BN – consiliu apolitic constituit in anul 2014, prin decizia Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cu scopul de a reprezenta interesele tinerilor din județ prin punerea în aplicare a unor proiecte de interes public, pentru tineri. De asemenea, vom avea sprijinul DJST BN, a Primăriei Beclean și al altor instituții la nivel local”, mai adaugă Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița.
Activitățile vor reuni tineri din cadrul celor două organizații precum și tineri din medii vulnerabile, cu scopul de a promova toleranța, solidaritatea și cooperarea dintre tineri provenind din diverse medii. Se estimează un număr de aproximativ 20 de tineri care vor proveni din una din categoriile vulnerabile.
Activitățile vor include:
ZIUA 1 (5.05.2015) – masă rotundă organizată la Centrul de Tineret Bistrița cu privire la importanța practicării sportului pentru menținerea sănătății
ZIUA 2: (6.05.2015) – concurs de role organizat în Parcul Municipal Bistrița
ZIUA 3: (7.05.2015) – Crossul voluntarilor organizat în Parcul Municipal Bistrița
ZIUA 4: (8.05.2015) – sporturile minții – competiție organizată la Centrul de Tineret Bistrița
ZIUA 5 (9.05.2015) – actvități sportive diverse organizate la Băile Figa – Beclean (tenis de masă, fotbal, înot)