Luna viitoare va fi dat ordinul de începere a execuției lucrărilor de modernizare a străzilor din orașul Năsăud, incluse în proiectul finanţat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny, a anunțat primarul Dorin Vlașin. Proiectul tehnic este finalizat, astfel că lucrările vor debuta în luna aprilie pe o parte din străzile orașului.
„Cu o valoarea totală de 18.310.966,00 lei, proiectul vizează reabilitarea si modernizarea a 17 străzi (Str. Valea Podului, Str. Cloșca, Str. Nicolae Drăganu, Str. Emil Rebreanu, Str. Viei, Str. Tănase Todoran, Str. Vasile Petri, Str. Iuliu Moisil, Str. Crinului, Str. Nicolae Bălan, Str. Virgil Șotropa, Str. Gării, Str. Lusca 1, Str. Lusca 2, Str. Lusca 3, Str. Lusca 4, Str. Lusca 5) pe o suprafața totală de 47.624 mp, respectiv pe o lungime totală de 6,43 km. Mulțumim echipei primăriei orașului Năsăud, Consiliului local și fiecărui năsăudean în parte!”, spune edilul năsăudean.
În urma procedurii de achiziție publică, contractul a fost adjudecat de compania ARL Cluj.