Azi, în jurul orei 5.00 dimineaţa, o gospodărie din centrul comunei Leşu a fost cuprinsă de flăcări.
După o primele cercetări, cauza incendiului ar proveni din cauza unui şemineu ce nu respecta normele PSI. Casa este a lui Alexandru Bâgiu, din comuna Leşu, care a apelat numărul unic de urgenţă 112.
Imediat la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale ale Secţiei de pompieri din Năsăud. Din cauza faptului că locuinţa era construită din lemn şi avea acoperişul din draniţă, focul a năpăstuit în proporţii semnificative.
Vecinii proprietarului au sărit în ajutor şi au reuşit să salveze mobilierul, îmbrăcămintea şi aparatele electrocasnice din imobilul căzut pradă focului.
Pagubele depăşesc 100.000 de lei după o primă estimare. Primarul Nicolae Lupşan a sărit în ajutorul familiei sinistrate oferindu-le din partea administraţiei locale atât ajutor financiar, cât şi sprijin în lemn de construcţie.
Paul Bucur