Au fost finalizate lucrările de modernizare a Lotului 5 din DJ 172D Poarta Transilvaniei, pe tronsonul Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei, a anunțat Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, instituție care a făcut recepția finală a acestui lot. Investiția s-a ridicat la suma de aproximativ 10 milioane euro.

Modernizarea acestui drum e un deziderat pe care primarii de pe Valea Ilvelor îl așteaptă de aproape 30 de ani. Contractul a început undeva în toamna anului 2018 și chiar dacă au trecut și două ierni peste noi, cu mobilizarea constructorilor și a colegilor primari, astăzi avem bucuria să circulăm pe un drum european, care oferă absolut toate condițiile necesare. ș vrea să mulțumesc în mod special constructorului că s-a mobilizat și, chiar dacă a fost o situație complicată, cu stare de urgență, cu stare de alertă, a dus la final această lucrare extrem de importantă. Lucrările sunt de foarte bună calitate și e încă o dovadă că atunci când o companie din județul Bistrița-Năsăud câștigă o lucrare, aceasta pune și suflet în ceea ce face”, a declarat președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

La recepția lucrărilor au participat și primarii din comunele care beneficiază de această investiție.

Sursa citată a mai completat că Lotul 5 are o lungime de 17,7 km și lucrările au fost executate de de compania SC MIS GRUP SRL ANIEȘ (executant) în asociere cu SC LUCA WAY SRL București (proiectant). Garanția lucrărilor este de 10 ani. 

Lucrările executate au cuprins: fundație din piatră spartă, îmbrăcăminte asfaltică, geocompozit cu rol de antifisură, strat de legatura binder, strat de uzură. De asemenea, pe raza localității Lunca Ilvei s-au executat trotuare pe ambele părți ale drumului, șanțuri pereate cu beton, rigole carosabile, podețele degradate au fost înlocuite cu altele noi. S-a realizat și o rețea de canalizare pluvială, ziduri de sprijin, semnalizare rutieră, lucrări de reparații poduri noi și construcție pod nou. 

Președintele CJ Bistrița-Năsăud a mai anunțat că în scurt timp vor începe lucrările și pe Lotul 4 din DJ 172D Poarta Transilvaniei, de la Ilva Mică la Măgura Ilvei. Și aceste lucrări vor fi executate tot de compania SC MIS GRUP SRL ANIEȘ.

Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei merge pe #DrumBun

🟢🟣 Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei merg pe #DrumBun!↪️ Lotul 5 a fost modernizat și nu ne oprim aici. Reabilităm toate tronsoanele din #PoartaTransilvaniei și ducem Bistrița-Năsăud înainte!

Posted by Emil Radu Moldovan on Tuesday, July 28, 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.