Încă un atac în stil mafiot în vestul țării. S-a întâmplat de data aceasta într-o localitate din Timiș. O mașină a fost incendiată de un individ care se face nevăzut apoi alături de complicele său. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă.
Incendiul a avut loc sâmbătă dimineață în localitatea Giarmata din județul Timiș. Un apel la 112 a anunțat autoritățile că o mașină a luat foc în fața unui restaurant.
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum un autoturism oprește în fața localului în care se desfășoară un botez. În câteva secunde, un bărbat toarnă o substanță inflamabilă pe mașina celui care organiza evenimentul și dispare.
Autoritățile au fost alertate de proprietarul mașinii care a văzut cum autoturismul său este cuprins de flăcări.
A încercat să îl stingă cu mai multe extinctoare, însă până la venirea salvatorilor, mare parte din mașină fusese distrusă.
Polițiștii îl caută pe suspect și au deschis un dosar penal pentru distrugere.