Mult contestat acum câţiva ani, proiectul de reabilitare al Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud va primi curând undă verde pentru finanţare şi începerea efectivă a lucrărilor de execuţie, odată cu parafarea acestuia de către vicepremierul Liviu Dragnea.
Nu mai puţin de 36 de milioane lei vor fi puşi la dispoziţia acestui proiect cu finanţare europeană, cu care actuala administraţie judeţeană se împăunează deja, deşi aparţine administraţiilor anterioare.
Peste 36 de milioane lei vor fi cheltuite anul acesta pentru reabilitarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Proiectul va fi finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 3 ”Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul de intervenţie 3.1 – Reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud având o contribuţie de 2%, reprezentând circa 500.000 lei.
Proiectul a fost demarat pe vremea în care la cârma CJ BN era preşedinte Gheorghe Marinescu, documentaţia fiind finalizată în mandatul lui Liviu Rusu. Documentaţia a fost întocmită de SC Arhi Dinamic SRL din Satu-Mare, însă, la un moment dat, consilieri ai PSD şi PDL afirmau că de fapt în toată această poveste ar fi amestecat biroul de arhitectură deţinut de Ileana Luca, soţia vicepreşedintelui CJ BN de atunci Luca Iancu, şi Mariana Michiu, soţia arhitectului şef din CJ BN.
Acum, însă, totul este în regulă, ba mai mult în curând proiectul pentru lucrările de reabilitare va fi semnat de vicepremierul Liviu Dragnea pentru finanţare.
Rusu şi Luca, acuzaţi de interese
În urmă cu câţiva ani, pe când la conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud se afla democrat-liberalul Liviu Rusu, unul dintre cei doi secunzi fiind colegul de partid al acestuia, Luca Iancu, a izbucnit un adevărat scandal pe marginea întocmirii proiectului de reabilitare al ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
La acea vreme, consilierii judeţeni PSD şi PNL reclamau un conflict de interese în ceea ce priveşte proiectul de reabilitare termică a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, după ce au aflat că proiectantul lucrării este biroul de arhitectură deţinut de soţiile vicepreşedintelui CJ Iancu Luca (PDL) şi arhitectului-şef al judeţului, Victor Michiu. Tot atunci s-a afirmat că aceeaşi firmă de arhitectură a întocmit proiectul tehnic pentru reabilitarea clădirii Palatului Administrativ, în care funcţionează Consiliul Judeţean, dar şi proiectul legat de modernizarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean. La acea vreme consilier judeţean fiind, Daniel Suciu afirma că proiectul ar fi costat bugetul CJ BN un milion de euro, dar s-a dovedit a fi fost greşit întocmit.
„În acest proiect, măsurătorile şi proiectul tehnic au fost făcute de firma Luca&Michiu, iar devizul a fost făcut greşit de către firma Arhi Dinamic din Satu Mare, care doar a semnat hârtiile” declara Daniel Suciu.
Respectiva eroare consta în introducerea în proiectul de reabilitare şi a Secţiei de Medicină Legală care funcţionează în aceeaşi incintă cu policlinica. Acest lucru a dus însă la creşterea cheltuielilor CJ BN, de la 77.000 de euro la peste 900.000 de euro.
„S-au făcut tot felul de atribuiri şi de bani daţi mai mult sau mai puţin pe prietenii în Consiliul Judeţean. Din câte am înţeles, proiectarea este făcută de o firmă în care proprietari sunt nevestele lui Victor Michiu şi a lui Luca Iancu. Firma are sediul în Satu Mare, dar am înţeles că toate lucrările s-au făcut aici. Se va face probabil o comisie de anchetă care să analizeze situaţia. Am solicitat documente, dar nu ni se dau. Vorbim aici de bani publici. În cazul Policlinicii Bistriţa nu s-a organizat nicio licitaţie. Aici ni s-a prezentat faptul că vin nişte bani de la Ministerul Sănătăţii. Corect. Dar, în momentul în care s-a făcut această proiectare s-a făcut o greşeală. Eu sunt convins că nu vor veni banii aceştia. Pentru că, în momentul în care s-a făcut proiectarea se vorbeşte despre reabilitarea Ambulatoriului. Ori, din păcate, Ambulatoriul are o anumită consistenţă. Ştim despre ce este vorba. Ambulatoriul se ocupă numai de urgenţe. Pe când în proiectul cu Policlinica s-au băgat şi altele care nu aparţineau de Ambulatoriu, deci automat nu poate fi finanţată, cum ar fi Medicina Legală. Şi atunci, pe proiectul acesta general, ne-am trezit noi, Consiliul Judeţean, că în loc să avem contribuţia noastră simbolică care este de obicei, adică de 100.000 de euro cu cât trebuia să vină Consiliul Judeţean, acuma trebuie să dăm un milion de euro. Ori la nivel de Consiliu Judeţean, un milion de euro este enorm pentru că noi avem nişte angajamente”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa în urmă cu câţiva ani consilierul judeţean, actualmente vicepreşedinte al CJ BN, Dorin Popescu.
Dosar, scos din sertar şi scuturat de praf
Până la urmă apele s-au liniştit, însă, din lipsa fondurilor financiare, dosarul cu privire la proiectul de reabilitare şi modernizare a Ambulatoriului de specialitate Bistriţa a stat în aşteptare în sertarele Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, acesta fiind trecut pe o listă de rezervă pentru o eventuală finanţare în 2014.
După ce conducerea administraţiei judeţene dar şi a guvernului s-au schimbat, proiectul a fost „resuscitat”. În luna aprilie anul acesta, prezent fiind la Bistriţa pentru semnarea altor două proiecte cu finanţare din fonduri europene – Casa Argintarului şi Centrul Comunitar pentru tineret CETIN -, vicepremierul Liviu Dragnea a dat asigurări că în această lună va veni din nou la Bistriţa pentru a semna contractul pentru reabilitarea şi modernizarea ambulatoriului Spitalului Judeţean.
Conform proiectului, vor fi modernizate 107 cabinete medicale şi peste 50 de spaţii administrative, dar vor fi cuprinse şi lucrări de modernizare a reţelelor de utilităţi, precum şi achiziţia de aparatură şi tehnică medicală de ultimă generaţie.
Valoarea totală a proiectului este de 36,133 milioane cu o durată de implementare a proiectului de 24 de luni, iar durata lucrărilor de construcţie 18 luni. Partea de cofinanţare a CJ BN este de 2%, reprezentând o sumă de 496 de mii de lei.
Liana Mureşan