Numărul aleşilor locali declaraţi ca fiind incompatibili sau în conflict de interese cu funcţiile pe care le deţin, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), se îngroaşă tot mai mult.
Bistriţenii nu fac excepţie de la regulă. Vasile Petronel Nica, Ioan Mate sau Petri Daniel Cifor sunt câteva dintre numele aleşilor din Bistriţa-Năsăud verificaţi de ANI în ultima perioadă.
Agenţia Naţională de Integritate pare să-şi intensifice verificările cu privire la aleşii locali, indiferent că discutăm despre primari, viceprimari sau consilieri locali. În ultima perioadă rezultatele verificărilor efectuate de ANI sunt făcute publice zilnic, iar liste întregi care conţin nume ale aleşilor locali din întreaga ţară lovesc precum un tsunami scena politică. Pe liste se regăsesc şi nume din judeţul Bistriţa-Năsăud. Anul trecut, doi aleşi bistriţeni au fost declaraţi ca fiind incompatibili, doi primari – Ovidiu Teodor Creţu – primarul municipiului Bistriţa, şi Vasile Dologa – primarul comunei Tiha Bârgăului.
Anul acesta, mai precis în lunile februarie şi martie, au fost declaraţi incompatibili, primarul comunei cetate – Daniel Moldovan, primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, dar şi viceprimarul comunei Livezile, Petri Dorel Cifor. Luna aceasta, incompatibilitatea a ajuns şi prin curtea Primăriei Dumitriţa, unde viceprimarul Vasile Petronel Nica a cam „călcat pe bec”.
Incompatibil de 8 ani
Viceprimarul comunei Dumitriţa, Vasile Petronel Nica, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate alături de alţi şapte actuali sau foşti aleşi locali din ţară. De fapt, pe lista neagră dată publicităţii de ANI, săptămâna trecută, sunt doi primari, trei viceprimari, doi consilieri locali şi un fost consilier local.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, Vasile Petronel Nica se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 septembrie 2006, întrucât deţine, simultan cu funcția de viceprimar, şi calitatea de administrator şi reprezentant al S.C. BIAGABIITA S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Mai precis, în art. art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 se stipulează clar faptul că „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”
Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, luna trecută. Conform comunicatului ANI, Ioan Mate s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie – 01 august 2012, întrucât, simultan cu funcţia de primar al comunei Sânmihaiu de Câmpie, a deţinut şi funcţia de administrator al S.C. MATE A S.R.L. şi S.C. EUROAGROMAT S.R.L., încălcând, de asemenea, prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte incompatibilitatea aleşilor locali.
A ignorat situaţia timp de un an
Petru-Dorel Cifor, viceprimar al comunei Livezile, s-a aflat în stare de incompatibilitate mai bine de un până să-şi clarifice situaţia. Astfel, potrivit ANI, Petru Daniel Cifor,în perioada 25 iunie 2012 – 31 octombrie 2013, în calitate de viceprimar al comunei Livezile, a deţinut simultan şi funcţia de administrator al S.C. PETROCIF MIXT COM S.R.L.
Primar şi comerciant
În luna februarie, Daniel Moldovan, primarul comunei Cetate, a fost declarat de Agenţia Naţională de Integritate, ca fiind incompatibil. Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au reţinut faptul că Daniel Moldovan se află în stare de incompatibilitate încă din iunie 2012.
„Daniel Moldovan se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de primar al comunei Cetate şi calitatea de comerciant persoană fizică – P.F.A.”, precizează Agenţia într-un comunicat de presă. Odată cu Daniel Moldovan, ANI a declarat incompatibili alţi trei viceprimari din judeţele Bihor, Harghita şi Neamţ şi un fost consilier local din judeţul Vrancea. Cei trei viceprimari aveau firme deşi funcţia nu le permitea acest lucru, în timp ce consilierul local avea încheiat un contract prin firma în cauză cu administraţia locală al cărui ales local era în perioada respectivă.
Cenzor la un ocol silvic
Anul trecut, alţi doi edili au fost taxaţi de Agenţia Naţională de Integritate şi au fost declaraţi incompatibili cu funcţiile pe care le deţin. Este vorba de Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa, şi Vasile Dologa, primarul comunei Tiha Bârgăului. Astfel, conform unui comunicat al ANI din luna decembrie 2013,Vasile Dologa se află în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut simultan timp de aproape un an, mai precis în perioada 20 iunie 2012 – 03 iulie 2013, atât funcţia de primar, cât şi calitatea de cenzor al Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa RA. Pe lângă Dologa, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a încă 13 aleşi locali din ţară (6 primari, 2 viceprimari, 2 consilieri locali, 2 foşti consilieri locali şi un fost viceprimar), ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, aceştia încălcând, mai multe prevederi ale Legii nr. 161/2003.
Creţu, în stand-by
În luna septembrie a acestui an, ANI l-a declarat incompatibil şi primarul Bistriţei Ovidiu Creţu.
„Creţu Ovidiu Teodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013, întrucât, a deținut, simultan, funcția de Primar al Municipiului Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud, și calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul S.C. BUSINESS PARK BISTRIŢA SUD S.R.L”, se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate. Ovidiu Creţu declara în urmă cu aproximativ două luni că a fost o greşeală din partea Registrului Comerţului, care însă a fost rectificată. Cu toate acestea, decizia ANI a fost cea prezentată mai sus şi drept urmare primarul Bistriţei s-a arătat decis să meargă în instanţă. Însă magistraţii Curţii de Apel Cluj au dat dreptate Agenţiei Naţionale de Integritate. Ovidiu Creţu a înaintat recurs, însă până la această dată nu a fost stabilit un termen de judecată.