La data de 17 aprilie, Sfânta Liturghie a fost oficiată, la Mănăstirea de la Salva, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
Ierarhul a fost întâmpinat la intrarea în localitate de o ceată de călăreți îmbrăcați în costume populare, iar la sosirea în mănăstire a fost primit de un sobor numeros de preoți, din care a făcut parte și protopopul Năsăudului, părintele Ioan Dâmbu.
„Dumnezeu ne adapă cu Harul Duhului Sfânt prin cele șapte Sfinte Taine. Dumnezeu, din coasta Domnului Iisus Hristos a revărsat apa botezului și sângele Sfintei Euharistii. Din nefericire, noi nu suntem atenți ca efectiv să beneficiem de aceste torente de Har ce se revarsă din persoana Domnului Iisus Hristos”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
Cei prezenți la sărbătoarea de la Salva s-au bucurat pe lângă cuvântul plin de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei și de pricesnele interpretate de cunoscutul artist de muzică populară Alexandru Pugna.
Toți credincioșii veniți la sărbătoarea hramului au primit la finalul slujbei bucate tradiționale pregătite de mai multe credincioase din localitatea Salva, potrivit Radio Renașterea.