La final de iarnă, Consiliul Judeţean a reuşit să atribuie contractele pentru deszăpezirea drumurilor judeţene. Chiar dacă acestea au fost anunţate mult prea târziu pentru iarna aceasta, măcar suntem acoperiţi pentru următoarele trei ierni, contractele fiind de data aceasta valabile până în iarna 2020 – 2021. Adică în anii care vin nu vom mai avea emoţii că nu este cine să intervină pe drumurile judeţului în caz că ninge sau va fi polei. Doar două firme au participat la licitaţie, şi ambele şi-au împărţit contractele, ca valoare, frăţeşte. Adică aproape frăţeşte, fiindcă una are mai mult cu aproximativ un milion de lei.


Teoretic, contractele sunt valabile pentru patru ierni, inclusiv 2017 – 2018, până în iarna 2020-2021, astfel că suma totală pusă la bătaie a fost una mult mai mare faţă de anii anteriori.

Administraţia judeţeană a estimat că aceste contracte ar putea avea o valoare totală cuprinsă între minim 10.526.870 lei şi maxim 20.704.045 lei. Acum după atribuirea contractelor, a fost încheiat un Acord-cadru pentru o perioadă de 4 ani pe fiecare lot în parte, cu câte patru contracte subsecvente, unul pentru fiecare an, respectiv: 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020 şi 2020-2021.

Potrivit menţiunilor existente pe SEAP, pentru lotul I Bistriţa, cu 126,775 km, valoarea minimă a contractului a fost estimată la 2.486.174 lei şi un maxim de 4.783.560 lei.

1 COMENTARIU

  1. Ma inghetzav-ar creierii… sa va inghetze ! Nu va este rusine ? Acuma, cand da primavara… ati castigat licitatia… ? Care licitatie ma… ? Nu va e , rusine sa va fie … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.