"În zilele de 15 şi 16 octombrie, în Heindelfeld va avea loc Târgul Primăriilor 2011, manifestare aflată la prima ediţie şi care urmăreşte să îi facă pe bistriţeni conştienţi de cultura, hărnicia şi talentul locuitorilor fiecărei comune din judeţul Bistriţa-Năsăud", spune Dana Harpa, organizatorul evenimentului.

 

Organizatorii şi-au propus ca la acest târg să participe primării din judeţ care vor prezenta celor interesaţi istoria comunei, cetăţenii de onoare, personalităţi şi obiceiuri specifice.

 

Pe scenă vor urca Ansamblul folcloric “Codrişorul” al Casei Sindicatelor şi dansatorii de la “Floris”, antrenaţi de Florica Buduşan.

 

De-a lungul celor două zile participanţii se vor putea înscrie la competiţii de table, precum şi la concursuri de “trasul frânghiei” în echipe de câte 6 persoane. Cei mai puţin activi vor putea urmări de pe margine  meciuri demonstrative de box, sub bagheta antrenorului emerit Nicolae Zăpârţan, dar şi meciuri de lupte greco-romane, sub îndrumarea antrenorului Vasile Bancea. Cei mici vor avea la dispoziţie şi doi ponei care-i vor plimba. 

"La intrare se vor afla două urne în care, cei dornici să ajute, vor putea face mici donaţii ce vor fi folosite pentru integrarea în învăţământul de masă a copiilor cu tulburări din spectrul autist din judeţ", a mai precizat sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.