Săptămâna trecută, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a avut loc un alt termen în cadrul procesului în care Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, este acuzat de infracţiuni economice. În cadrul acestui termen, procurorii DIICOT au prezentat un raport care avea pagini lipsă, iar magistraţii vor decide dacă acceptă acest document drept probă, sau îl vor respinge.

 

Până în momentul de faţă, Horia Ciorcilă şi ceilalţi acuzaţi din dosarul de spălare de bani şi manipulare a pieţei de capital au fost achitaţi de două instanţe. La termenul trecut care a avut loc la ICCJ, procurorii DIICOT au prezentat un raport în care se arată că există dovezi care îl acuză pe Ciorcilă, dar acestea nu au fost prezentate până acum pentru că procurorii nu au avut habar de datele respective. Raportul respectiv a fost făcut de o firmă de consultanţă americană, SC Alvarez&Marsal, societatea respectivă fiind angajată de Banca Centrală a Ciprului.

Însă, din raportul prezentat de procurorii DIICOT lipseau câteva pagini. De asemenea, raportul nu era semnat şi întocmirea lui nu a fost făcută de specialişti în piaţa de capital, societatea Alvarez&Marsal nefiind specializată în domeniul bancar.

În urmă cu circa cinci ani de zile, procurorii clujeni din cadrul DIICOT Cluj au început să desfăşoare o “suveică” de dosare în care au fost acuzaţi de diferite infracţiuni economice pe afaceriştii clujeni care s-au constituit în grupul fondatorilor Băncii Transilvania. Însă, pe rând, acuzaţiile respective, care s-au concretizat în instanţă, au fost deconstruite de judecători. Cei acuzaţi au fost achitaţi de infracţiunile imputate.

 

“Documentul secret” – un raport de consultanţă

Conform unor informaţii, acest ultim document depus în cadrul dosarului nu ar avea nici o legătură cu acuzaţiile de spălare de bani făcute de procurorii clujeni, însă, potrivit sursei citate, procurorii încearcă pe ultima sută de metri să îşi motiveze incapacitatea de a proba acuzaţiile făcute până acum. De asemenea, se pare că  procurorul Mircea Hrudei ar fi cerut în cadrul anchetei ajutorul instituţiilor omoloage greceşti, însă a putut beneficia doar de acest raport de consultanţă financiară. În toamna trecută, în cadrul guvernului elen s-a alcătuit o comisie de investigare a modului în care Bank of Cyprus a cumpărat pachetul de 9,7% din cadrul Băncii Transilvania. În faţa comisiei, autorităţile de la Nicosi au susţinut că autorităţile din România au cerut asistenţa grecilor, iar o delegaţie din România urma să sosească în Cipru. Raportul prezentat comisiei greceşti artă cum Bank of Cyprus a avut primul contact cu oficialii BT în 2006, când banca cipriotă şi-a deschis sucursala din România. „Banca a avut de asemenea relaţii comerciale cu unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, din ianuarie 2007, prin prisma creditelor acordate companiilor cipriote deţinute de Ciorcilă”, se arată în raport. În a doua jumătate a anului 2008, Banca Transilvania avea nevoie de fonduri suplimentare şi a căutat o posibilă injecţie de capital din partea unui investitor strategic, arată A&M, care adaugă că BT a angajat Merrill Lynch să găsească potenţiali investitori. Au fost identificaţi şase, printre care şi Bank of Cyprus, iar procesul de „due-dilligence” a avut loc în aprilie 2009.

 

Contre între brokeri cu procurorii

Revenind la acuzaţiile de spălare de bani făcute de şeful DIICOT Cluj, procurorul Mircea Hrudei, la adresa lui Ciorcilă, trebuie spus faptul că procurorul clujean are în cercul de cunoscuţi persoane specializate în brokeraj. Este vorba de jucătorii la bursă Radu Taica, Mircea Pinte care deţin, prin intermediul SAI Target Asset Management, mai multe afaceri printre care şi o societate de brokeraj. Hrudei, Taica şi Pinte fac parte din clubul Rotary Cetăţuie. Pe de altă parte, Horia Ciorcilă face parte din clubul Rotary Parc, iar între membrii celor două cluburi Rotary există o competiţie cunoscută în mediul de afaceri clujean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.