În penitenciarele din România, la data de 30 ianuarie 2017, se află încarceraţi 27.250 de deţinuţi, potrivit unei situaţii cu numărul total al persoanelor aflate în detenție , defalcat, în funcție de infracțiuni, vârstă, situația juridică, durata pedepsei și starea de recidivă, dată publicităţii de Administraţia Naţională a Penitennciarelor (ANP).
Din numărul total al deţinuţilor aflați în penitenciare, în care sunt incluse și persoanele arestate preventiv sau condamnate în primă instanță, 10.389 sunt în stare de recidivă , din care 46 au vârsta cuprinsă între 18-21 de ani.
Alţi 6.397 deținuți au antecedente penale, din care 98 au vârsta sub 18 ani, iar 284 au între 18 și 21 de ani.
Cei mai mulţi deţinuţi au fost condamnaţi pentru tâlhărie calificată – 7.172, pentru omor şi omor deosebit de grav – 6.156, furt calificat – 4.878.
În ceea ce priveşte durata pedepsei, 610 deținuți au o condamnare de până la 1 an, 2.204 între 1-2 ani, 10.000 au o condamnare între 2-5 ani, 7.034 între 5-10 ani, 2.478 între 10-15 ani, 1.471 între 15-20 ani, 952 deținuți au pedepse de peste 20 ani, iar 171 au închisoare pe viață.
Alte 2.330 de persoane se află în stare de reținere sau au fost condamnate în primă instanță.