Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a anunțat că în județ există deja un aparat de tip Real Time PCR, dar acesta nu poate fi momentan utilizat pentru că nu există kiturile de testare și nici personal instruit.

Aparatul îl avem. Este astăzi la DSVSA Bistrița-Năsăud. Mai avem nevoie de câteva elemente ajutătoare. Așteptăm protocolul dintre Ministerul Sănătății și ANSVSA. (…) Ce nu avem astăzi? Nu avem kiturile și nu avem personalul calificat, adică medicii de laborator care să facă analizele”, a explicat Stelian Dolha, într-o conferință de presă.

În ceea ce privește kiturile, Stelian Dolha a spus că acestea ar urma să fie cumpărate de Direcția de Sănătate Publică, în vreme ce, referitor la personal, trei medici din Bistrița-Năsăud ar putea fi trimiși la instruire, proces care s-ar putea realiza într-o singură zi.

”Acestea sunt informațiile pe care le am. Astăzi, la ora 14:00, cel târziu 15:00, împreună cu directorii de la DSP și DSVSA, voi fi la discuții cu aparatul de specialitate să vedem ce ne mai trebuie ca să punem în funcțiune aparatul respectiv. Așteptăm și protocolul dintre Ministerul Sănătății și ANSVSA, pe care cred că o să îl avem până la ora 15:00”, a mai declarat Dolha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.