Devine tot mai clar faptul că tânăra japoneză Yurika M. şi-a pierdut viaţa pentru că autorităţile române nu şi-au făcut datoria.

Nicolae Vlad, cunoscut în Baloteşti drept „Comisarul”, a comis mai multe infracţiuni grave (crime, violuri, tâlhării), în ultimii doi ani, şapte dintre acestea fiind investigate.

 

Cazul care, investigat profesionist, ar fi putut salva viaţa Yurikăi

În mai toate cazurile au existat probe importante, dar, până în prezent, Nicolae Vlad a fost reţinut o singură dată, pentru 24 de ore, de către poliţişti, în luna mai 2012. S-a întâmplat urmare a unei tâlhării comise în noaptea de 28 spre 29 aprilie. Victima – Mioara Mitrea, o femeie în vârstă de 64 de ani, din Baloteşti, ce locuieşte la o distanţă mai mică de un kilometru de locuinţa lui Vlad.

În jurul orei 3 (noaptea), o cameră video montată la o intersecţie din Baloteşti l-a suprins pe Nicolae Vlad intrând pe strada pe care locuieşte victima.

Ulterior, un martor a cărui identitate nu este cunoscută, l-a văzut pe Nicolae Vlad sărind gardul, în curtea victimei.

Victima nu dormea la ora producerii atacului. În plus, avea mai mulţi câini, care au alertat-o. A aprins luminile în toată casa şi în curte, astfel că, atunci când a fost prinsă de Nicolae Vlad şi lovită cu pumnul în figură, a apucat să-l vadă foarte clar.

Victima consideră că doar intervenţia vecinilor a salvat-o de moarte. Nicolae Vlad încerca să o târască în casă, unde agresiunea ar fi putut continua cu un viol şi chiar cu omor, dacă e să ţinem cont de ceea ce se conturează a fi un mod de operare. Strigătele vecinilor care anunţau iminenţa intervenţiei lor l-au făcut să-şi abandoneze planul şi să fugă.

În următoarele două-trei zile, Mioara Mitrea l-a identificat pe agresor de două ori, conform procedurilor legale. O dată pe calculator şi a doua oară în persoană.

În pofida acestor probe, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea l-au pus în libertate pe Vlad. „Mi s-a spus că este doar cuvântul meu, împotriva cuvântului ăstuia. Eu l-am identificat din 170 de imagini de calculator. L-am identificat din prima, fără ezitări, în trei imagini. Erau fotografii ale lui din alte dosare, din trei ani succesivi – 2010, 2011, 2012. Poliţistul mi-a spus că o asemenea identificare, atât de precisă, nu a mai văzut”, relatează Mioara Mitrea. Ea şi-a exprimat reticenţa în a discuta cu presa din România, acuzând faptul că Pro TV a prezentat-o ca „bătrâna care locuieşte singură”, prezentând filmări din faţa casei sale, acest fapt sunând ca o invitaţie pentru alţi tâlhari „de care nu ducem lipsă pe aici”.

Şansa noastră a fost că eram împreună cu jurnalistul japonez Yutaka Ishiguro, de la cel mai influent ziar japonez – The Yomiuri Shimbun (10 milioane de examplare / ediţie!). Din respect faţă de poporul japonez, din jenă faţă de cele întâmplate tinerei Yurika, doamna Mitrea a acceptat să-şi povestească păţania.

Discuţia s-a purtat, iniţial, prin gard, până ce doamna Mitrea a căpătat, treptat, curaj şi ne-a poftit în curte, pentru a ne indica locul exact al agresiunii. A sfârşit prin a ne oferi flori şi struguri din producţia proprie.

După identificarea pe calculator, realizată la sediul Poliţiei Judeţului Ilfov (în Bucureşti), Mioara Mitrea l-a identificat şi în persoană pe Nicolae Vlad, la Poliţia Buftea. Acela a fost momentul în care poliţiştii au decis că se impune reţinerea suspectului. Totuşi, procurorul de caz, Wilhelm Emanuel Dunca, a decis că nu există probe suficiente pentru a se prelungi reţinerea şi pentru a se cere arestarea. Aurelia Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, ne-a reconfirmat verdictul colegului său: „Nu au exista probe suficiente. Identificarea nu a fost concludentă”.

E adevărat, martori care să confirme, oficial, identitatea atacatorului nu există. Singurul martor (cel care l-a vazut pe atacator sărin gardul) nu a avut curaj pentru a da o declaraţie scrisă, în faţa poliştilor, mulţumindu-se cu o declaraţie verbală, anonimă. Pe de altă parte, atacatorul a furat un telefon mobil şi a lăsat la locul faptei un cui foarte lung şi ascuţit. În plus, au fost prelevate numeroase amprente. În plus, Nicolae Vlad se afla în baza de date a Poliţiei, imaginea sa fiind arătată celor chemaţi să-i identifice pe cei suspectaţi de tâlhării cu violenţă. Aşadar, existau numeroase probe materiale şi indicii care să impună o aprofundare a investigaţiilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.