USL a câştigat, în judeţul Bistriţa-Năsăud, trei din cele patru mandate de deputat şi cele două de senator, cu peste 50 de procente. Un scor foarte bun a obţinut şi Alexandru Pugna, candidatul USL în Colegiul 3, care l-a devansat cu circa 10 procente pe Ioan Oltean, candidatul ARD.
Conform Mediafax, în Colegiul 1 Camera Deputaţilor a câştigat Adriana-Doina Pană (USL), care a fost votată de 56,85% dintre alegători, pe locul al doilea clasându-se Alin Seserman (ARD), votat de 23,23% dintre cei care s-au prezentat la urne, iar pe locul al treilea se află Lucian Adrian Ungur (PP-DD), care a fost preferat de 9,81% dintre electori.
În Colegiul 2 Camera Deputaţilor a câştigat mandatul de deputat Daniel Suciu (USL), care a fost votat de 54,32% dintre alegători, urmat de Vasile Marc (ARD) cu 22,48%, şi de Feher Gabor (UDMR) cu 9,99%.
În Colegiul 3 Camera Deputaţilor, candidatul USL Alexandru Pugna a obţinut cel mai mare număr de voturi, 10.631, ceea ce echivalează cu 46,23% din totalul lor, al doilea clasându-se Ioan Oltean (ARD), cu 8377 de voturi – 36,42%, iar al treilea Ioan Şeu (PP-DD) cu 2.075 de voturi – 9,02%. În acest colegiu nu s-a stabilit deocamdată câştigătorul mandatului de deputat.
În Colegiul 4 Camera Deputaţilor, câştigător este Stelian Dolha (USL), votat de 55,89% dintre alegători. Pe locul al doilea s-a clasat Monica Săsărman (ARD), votată de 19,33% din cei care au fost la vot, iar al treilea Octavian Seciu (PP-DD), preferat de 15,94% dintre electori.
Conform Mediafax, USL şi-a adjudecat şi cele două mandate de senator. Colegiul 1 a fost câştigat de Dorin Dobra cu 57,87%, iar Colegiul 2 de Ioan Deneş, cu 55,12 procente.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, s-au prezentat la urne doar 38,54% dintre alegători, potrivit datelor Biroului Electoral Central.