O benzinarie din Bistrita a fost vineri seara campul de batalie dintre doi seferi. Cei doi scandalagii s-au luat la harta, iar dupa mai multe serii de injuraturi si lovituri, au urmat impuscaturile. Incidentul a fost confirmat de purtatorul de cuvant al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Nasaud, agentul principal Mariana Petroșanu: „Andrei B., de 34 ani din localitatea Ideciu de Jos, judetul Mures, si Radu P., de 23 ani din Bistrita, l-au agresat fizic pe Ovidiu G., de 23 ani din Milas, judetul Bistrița-Nasaud. Acesta din urma a declarat polițiștilor ca s-a simțit amenințat mai ales ca transporta o suma mare de bani și a scos un pistol neletal, cu bile de de cauciuc, pe care il detinea cu forme legale si a tras asupra lui Andrei B. lovindu-l in piept", explica Mariana Petroșanu.
Dupa ce s-au injurat in incinta benzinariei, barbații s-au urcat in mașini. Șoferul Ovidiu G. spune ca la cateva minute, dupa ce a ieșit din benzinarie, Andrei B. a franat in fața mașinii sale și cearta s-a reluat. Ovidiu G. susține ca a fost lovit și ca s-a simțit amenințat, de aceea a scos pistolul cu bile. „Tanarul lucreaza la o firma și transporta valori. El afirma ca a scos pistolul ca sa se apere și a tras in Andrei B.. Ovidiu G. are permis de portarma", adauga purtatorul de cuvant al IPJ BN.
Persoana impușcata in zona pieptului a fost transportata de urgența la Spitalul Județean Bistrița-Nasaud. Medicii l-au ingrijit și au vrut sa-l interneze pentru a-l ține sub supraveghere, insa barbatul a refuzat.
Niciunul dintre cei trei barbați nu a depus plangere la poliție. Toți au fost amendați. Amenda minima este de 500 de lei. „Cercetarile continua pentru a se stabili daca uzul de arma a fost facut in legitima aparare", mai precizeaza Mariana Petroșanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.