Imobiliarele in vartejul crizei

Criza mondială a atins dureros punctele sensibile ale imobiliarelor din toată lumea afectată, constructorii rămânând cu afacerile suspendate în aşteptarea relansării unei economii bântuite de lipsa masei monetare circulante.
Alternativa cumpărării de imobile rămâne închirierea acestora, mai ales de către tinerele cupluri formate care işi caută o locuinţă adecvată atât posibilităţilor financiare ale cuplului, cât şi din punct de vedere al minimelor condiţii de trai, în funcţie şi de doleanţele acestora.

Undeva, cândva, în ţara tuturor posibilităţilor (celor pozitive, nu România), imobiliarele au stat la baza naşterii actualei crize economice globale. Fenomenul imobiliar din SUA a atras în joc şi sistemele de creditare, astfel că băncile s-au trezit cu incapacităţi de plată a creditelor, devenind astfel proprietari de imobile, care nu au prea au avut căutare pe piaţă, fără un alt sistem de creditare. Şi aşa s-a pornit lanţul slăbiciunilor care a creat criza mondială.
Toate sistemele financiare lucrează în lanţ, depinzând unul de altul. În Europa, criza a ajuns datorită acestui tăvălug financiar, companiile multinaţionale fiind atrase în acest joc, fără ca ele să fi suferit foarte mult. Fiind vorba de populaţia angrenată în jocul banului, automat şi statele (guvernele) au intrat în colaps, produsul intern brut a fost cel afectat în exerciţiul financiar al fiecărui stat. Cum economia este una de tip global, mai ales în interiorul Uniunii Europene, timpul a fost singura chestiune legată de intrarea în criza a unui stat sau altul. Politicile statale independente şi interne au fost doar un accelerator al crizei, mai ales acolo unde se credea că economia are un trend crescător, ignorând ameninţările colapsului economic mondial.
Exemplul Greciei este unul elocvent, Spania şi Italia urmând în torentul ţărilor preponderent turistice. După ele – potopul, restul Europei şi-a stins pe rând luminiţele de la capetele tunelelor fiscale.

Construcţiile şi imobiliarele până în 2008

Anul 2008 a fost considerat ca fiind anul de maxim înregistrat în toată Europa, domeniile imobiliare făcând regula pe piaţă. Nivelul de trai ridicat permitea idea de construcţie, societatea civilă orientându-se către extindere în diferite areale.
Sedii noi, complexe rezidenţiale, blocuri, case, vile, afaceri cu terenuri, etc., au luat amploare şi la noi, mitul lui Ceauşescu legat de construirea de locuinţe fiind desfiinţat.
Mulţi antreprenori s-au orientat către domeniul construcţiilor dând astfel posibilitatea naşterii firmelor de intermediere imobiliară.
Inclusiv în micul nostru burg, cei potenţi financiar au reuşit să ridice construcţii noi în timp record, astfel că piaţa imobiliară din Bistriţa a reuşit să-şi ia prima gură de oxigen.
Toate acestea până în 2009, când puterea de cumpărare a pălit în faţa ofertelor generoase, dar totuşi destul de scumpe.
Şocul crizei i-a lăsat pe constructori cu imobile goale, exemplele Casei 8tima, dar şi ale omului de afaceri L.A. Ungur fiind destul de elocvente.
Nici programul „Prima Casă” nu a avut rezultatul scontat, cererile – care au existat şi încă mai există – încă mai aşteaptă creditarea din partea băncilor, care altă dată debordau de optimism, acum suflă şi în iaurt.
Nu cererea ar fi vinovata stagnării vânzărilor de imobile, ci puterea de cumpărare tot mai redusă, precum şi instabilitatea financiară cauzată şi de disponibilizările în masă efectuate atât în sistemul privat cât mai ales în cel de stat unde o altă cauză a slăbirii forţei financiare este şi „bonusul” guvernamental de minus 25% din salarii.
Luând în considerare toate aceste aspecte, constructorii sau posesorii de imobile, cu durerea şi strângerea de inimă să zicem normală, au redus preţurile, multe dintre ele ajungând la jumătatea valorii din 2008, sau chiar sub jumătate.

Imobiliarele bistriţene trăiesc încă fără perfuzie

Bula de aer a agenţilor imobiliari bistriţeni o constituie populaţia migratoare, plecată la muncă în ţările cu şomaj de 800 de euro, şi care investesc în ţara de obârşie în imobiliare. Asta în cazul în care se doreşte cumpărarea unui imobil „în roşu”, finisat parţial sau total, sau „la cheie” – cu toate dotările, utilităţile şi mobilat. O altă categorie ar fi a celor care îşi construiesc la comandă, fără intermedierea vreunui agent de vânzări, prin forţe proprii. Această categorie va face subiectul altui material, fapt pentru care o ignorăm în totalitate aici şi acum.
Foarte puţini „localnici” îşi permit să cumpere imobile, chiar şi născutul-mort program „Prima Casă” nefiind o alternativă pentru aceştia, motivele fiind diverse, de la necorespunderea din punct de vedere al salarizării, trecând prin stufoasa documentaţie şi implicit birocraţie, până la acordarea creditului propriu-zis, sistemul bancar fiind destul de reticent în acordarea creditărilor persoanelor fizice.
O altă alternativă a celor ce îşi doresc, totuşi, un acoperiş, fiind vorba şi de cuplurile nou închegate în căutarea unui cuibuşor nu neapărat de nebunii dar unul de trai cu siguranţă, este şi varianta închirierii de imobile.
Aici apar mai mulţi vectori în alegerea pe care un cuplu sau o persoană trebuie să o facă în momentul închirierii unui imobil.
Fiecare dintre noi caută un maxim de confort la un preţ minim, alegerea de pe piaţă a variantei optime fiind influenţată de zona în care imobilul este poziţionat, dotările şi utilităţile existente şi acolo unde este cazul, de numărul de camere.
O garsonieră mobilată, dotată şi utilată se învârte în jurul sumei de 100 de euro. Dacă spaţiul este mai mic şi dotările mai modeste, chiria poate fi redusă la 80-90 euro, dar dacă se doreşte un confort sporit şi spaţiu mai generos, plecarea poate fi de la 130 de euro în sus, de multe ori depăşind valoarea chiriei unui apartament modest cu două camere, unde pornirea poate fi de la 100 şi ajungând până la 180-200 euro mensual.
Pentru cumpărarea unei garsoniere, buzunarul trebuie să fie asigurat de cel puţin 15.000 de euro, iar dacă se doreşte spaţiu mai mare şi dotări pe măsură, preţul poate depăşi cu uşurinţă 25.000 de euro.
În cazul apartamentelor de două camere, fluctuaţia este între 25 şi 35.000 de euro pentru o amplasare la un etaj intermediar.
Casele au preţuri de pornire în funcţie de finisajul acestora, plecarea fiind de la 45-57.000 de euro şi ajungând departe pe scara valorică, până la peste 300.000 de euro în cazul vilelor complet utilate şi dotate.
La terenuri situaţia este mai stabilă, preţurile neavând o fluctuaţie mare, chiar insignifiantă, pentru un ar de pământ fiind perceput atât tariful de 700 euro, dar şi de 15.000 de euro în cazul terenului intravilan. Datele au fost culese din prezentările firmelor cu specific imobiliar, un ajutor important fiind primit din partea Clarific Imobil.
Dacă din punctul de vedere al construcţiilor situaţia de criză încă mai persistă, firmele axate pe afaceri imobiliare sunt deocamdată mulţumite. La fel ca orice om, şi aceştia mai speră la revenirea pieţei, măcar la jumătatea anului de boom – 2008.

Eugen Farcaşiu