Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi Casa Judeţeana de Pensii din Bistriţa-Năsăud sunt locurile unde declaraţiile de avere ale personalului cuprind numeroase ilegalităţi. Majoritatea declaraţiilor sunt incomplete, iar unii bugetari şi-au achiziţionat un apartament de cinci ori mai mare decât venitul pe care l-au obţinut într-un an de zile. Alte cazuri care ridică semne de suspiciune sunt la Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, unde numeroase persoane au primit donaţii, culminând cu un teren de 270.000 de euro. Gazeta de Bistriţa vă prezintă începând cu această săptămână un serial cu bugetarii care se plâng prin proteste şi pichetări, dar au salarii, venituri, terenuri, case şi tot tacâmul de bunuri extrem de valoroase.
Mariana Bălănean de la Casa Judeţeana de Pensii din Bistriţa-Năsăud a primit una dintre cele mai mari donaţii făcute către un bugetar. Probabil ar putea intra chiar în cartea recordurilor pentru acest lucru. Cu un salariu de doar 15.000 de lei pe tot parcursul anului 2009 a primit drept donaţie un teren de 270.000 de euro în interiorul oraşului Zalău. Suntem curioşi ce trebuie să faci pentru a primi o astfel de donaţie. De altfel, pe declaraţia de avere a Marianei Bălănean nu apare niciun alt teren, locuinţă sau maşină. Într-un fel această donaţie a scos-o “din foame” pe şefa de la Casa Judeţeană de Pensii.
Donaţiile curg lanţ la Casa Judeţeană de Pensii. Consilier în cadrul CJP Bistriţa-Năsăud, Maria Olimpia Bâlc, a primit o donaţie constând într-un apartament de 200.000 de lei în Bistriţa. Anul dobândirii nu s-a dorit să fie precizat de către funcţionarul public, lăsându-şi astfel declaraţia de avere incompletă. Deşi în 2006 şi-a achiziţionat un autoturism Peugeot, Maria Bâlc nu şi-a trecut creditul pe declaraţia de avere. Probabil “a uitat”, însă acest lucru este ilegal. Ciudat este că la CJP BN, Maria Bâlc are un salariu mai mare decât însuşi şefa sa. Astfel, dacă Mariana Bălănean are venituri de 15.000 de lei, consilierul a realizat în 2009 venituri de 28.000 de lei.
Funcţionarii nu mai ştiu cât au câştigat anul trecut
Reghina Banabic, referent în cadrul CJP Bistriţa-Năsăud, a uitat şi ea să îşi completeze declaraţia de avere. Astfel, în rândul veniturilor nu a trecut nimic nici în rândul ei, nici în rândul soţului.
O altă persoană care a primit donaţii la CJP Bistriţa-Năsăud este Emilia Blidar. Desigur, un consilier de resurse umane primeşte mai puţin ,respectiv doar un teren de 13.000 de lei. Oricum, veniturile Emiliei Blidar nu au fost trecute pe declaraţiile de avere.
Maria Bratfalean, care ocupă funcţia de referent la Casa Judeţeană de Pensii, este pe lista persoanelor care au primit prin donaţie un teren de 0,29 hectare. Desigur, nici ea nu şi-a trecut venitul pe declaraţia de avere. Poate o fi o modă „ilegală” la CJP.
Andreea Deme, şef serviciu la Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, se află pe lista persoanelor „favorizate” cu o donaţie. Astfel, în anul 2000 a primit sub titlul de „donaţie”, deja clişeu la CJP, un apartament de 51 metri pătraţi.
La Sănătate, donaţii peste donaţii
Bălan Călin Nicolae, consilier superior la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, merge pe gratis la serviciu. Un om complet onorabil, dacă ar fi să o luăm din acest punct de vedere, dar din alt punct de vedere am putea considera că şi-a greşit declaraţia de avere. Şi, în consecinţă, Bălan Nicolae este un „homeless” pentru că nu are trecut nici un bun şi nicio locuinţă pe declaraţia de avere.
De obicei bugetarii lucrează în familie la stat: Bodor Oana, consilier principal la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, cu venituri de 19.317 lei în 2009, împreună cu Bodor Virgil de la Unitatea Militară Bistriţa-Năsăud, care a încasat un salariu de 31.680 în 2009.
Romulus Bulgariu, şef serviciu la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, a avut un an 2010 foarte fructuos. A reuşit cu un venit de 42.993 să îşi achiziţioneze un teren intravilan de 1.227 de metri pătraţi. De asemenea, Romulus Bulgariu nu a suferit ca bugetar nici în 2009, reuşind să îşi deschidă două conturi de 25.000 de euro. Suntem curioşi de unde a reuşit să strângă mai mulţi bani într-un an decât veniturile efective.
Nici consilierii nu o duc rău
Ciaşcai Rodica, consilier superior la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, este o altă persoană din rândul bugetarilor care nu au dus-o rău anul trecut. În 2009 şi-a achiziţionat un spaţiu comercial de producţie de 160 de metri pătraţi cu o valoare impozabilă de 347.499 de lei, achiziţionat în proporţie de 50%. Cum oare un bugetar cu un venit anual de 34.796 de lei în 2009 să reuşească să-şi cumpere un spaţiu de cinci ori mai mare decât venitul ei anual, fără nici un credit? Însă nici celelalte terenuri şi case ale consilierului superior de la CJAS nu sunt de neglijat. Astfel, Ciaşcai Rodica mai deţine o casă de 230 de metri pătraţi cu o valoare de 570.000 de lei, un apartament de 189.000 de lei şi o casă de vacanţă de 5.000 de lei. Nici în ceea ce priveşte terenurile deţinute, bugetarul nu se poate plânge. Ciaşcai deţine un teren intravilan în Bistriţa de 2.900 metri pătraţi, un teren de 650 metri pătraţi în staţiunea turistică Colibiţa şi încă un teren de „doar” 2.700 de metri pătraţi. Sperăm că Ciaşcai Rodica nu se află în categoria bugetarilor care se plâng de veniturile dobândite, din moment ce ne-ar fi greu să calculăm valoarea totală a averii ei. Poate cei de la Forbes Top 500 miliardari ar fi interesaţi să o introducă în top.
Radu Pop, consilier economic la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, este şi el pe lista celor care primesc donaţii. A primit în 2002 o casă de 130 de metri pătraţi şi ca bonus un teren de 1.600 de metri pătraţi. Tot în acelaşi an şi-a achiziţionat şi un Renault Megane. Oricine poate observa că acest bugetar a avut un an foarte prolific în 2002.
Simon Siao-Li, consilier superior la CAS BN, a primit drept donaţie un apartament de 57 de metri pătraţi.
Lenuţa Simionca, cu un salariu de 17.460 de lei, a reuşit să îşi achiziţioneze o casă de 11.000 de lei. Suntem curioşi dacă şi-a cumpărat o a doua locuinţă şi a rămas teoretic cu 538 de lei pe lună impozabili pe lună cum a reuşit să se descurce împreună cu soţul şi copii care nu au obţinut venituri.
Tiberiu Hrihorciuc