ILEGALITĂŢI ŞI POLITICALE LA UNIUNEA COMUNELOR GRĂNICEREŞTI NĂSĂUDENE (XXI)

Aşadar, prin pronunţarea orală a Sentinţei civile nr. 136/2015, în aceeaşi zi de 23 ianuarie, când a avut loc dezbaterea, procesul meu în calitate de reclamant împotriva pârâtei UCGN la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Năsăud, s-a încheiat. Eu sunt perdantul.

Instanţa a fost constituită din: Preşedinte CORLĂŢEANU SIMINA, judecător şi RUS MARIANA, grefier. (Nu ştiam până acum, când mi se cereau completări la dosar de către Camera de consiliu cine o compune, câte persoane şi care le este statutul juridic. Acum am învăţat-o şi pe asta. Deci e o dezbatere şi soluţionare în colectiv. Dacă tărăşenia asta de „cameră” aduce, evocă epoca comunistă cu prezenţa „asesorilor” în instanţa judecătorească, nici atunci nu dispăruse funcţia de grefier şi era exact ce spun şi dicţionare explicative de limba română că este: „Funcţionar judecătoresc, care consemnează în şedinţă dezbaterile, redactează hotărârea şi întocmeşte diferite acte de procedură, îngrijindu-se de comunicarea şi de păstrarea lor”. Însă, acum e mai mult, face parte din „camera de consiliu”, este cu totul în alt statut grefierul şi firesc e să fie salarizat în consecinţă.)

Uimitoare şi suspicioasă îmi pare graba cu care se făcuse pronunţarea, în esenţă sentinţa în procesul cu Uniunea. Doar cu puţin înainte de ora 17 am părăsit sala de dezbateri şi în urma mea mai rămăseseră câteva cauze de judecat. Iar după câteva ore (vreo 3) se dăduse rezultatul în mai multe dosare; nu se făcuse cu al meu excepţie de grabă sau atenţie. Dimpotrivă, în sens negativ. Să fie programat prin citaţie chemat din Cluj pentru ora 9 şi să îi vină rândul după masă; şi atunci la cererea repetată a reclamantului, e un semn de întrebare. După audierea noastră, a părţilor, judecătoarea ne făcuse comunicarea, ca şi altora, că rezultatul şi pronunţarea se va face la sfârşitul dezbaterilor tuturor cauzelor, m-am aşezat să aştept. Informând-o între timp că am tren la ora 18, pentru cei ca mine a anunţat că nu ştie la ce oră va fi asta, a mai adăugat că se poate afla rezultatul şi pe internet. Am înţeles şi am plecat. Prin tonul şi verbul tăios, ca în toate dialogurile noastre de peste zi, pariam pe mult că rezultatul va fi negativ. Sunt oameni (nu cred că fac excepţie – amintindu-mi de la examenele studenţilor mei), că e o comunicare mută între anumite persoane. Are, fireşte, un anumit rol educaţia, autocontrolul, conştientizarea păstrării tainei, secretului. Dar aici suntem în marginea teatrului, a artei dramatice şi sunt convingători cei talentaţi. Însă judecătoarea în cauză s-a trădat până aici, azi, de două ori că nici nu cunoaşte actele din dosarul meu de reclamant, întrebându-mă în ce calitate mă aflu parte şi reclamant, deşi era la dosar Adeverinţa-legitimaţie eliberată de UCGN.

Nu e singura dovadă că judecătoarea nu cunoaşte dosarul, ci prima, că nu îl răsfoise măcar. Fiindcă amintitul act era tocmai ultimul şi confirmase existenţa lui pe loc grefiera de alături, la masă.

A doua dovadă este faptul că nu îl citise, dacă îmi pusese întrebarea cu privire la identitatea mea vizavi de Uniune. Căci depusesem în dosar şi Statutul UCGN, în care în câteva articole se vorbeşte de preşedintele de onoare al acesteia. Şi cu atât mai gravă distanţa ei de dosar că îmi încep redactarea acţiunii cu următoarea frază: „Subsemnatul Teodor Tanco, dom. în Mun. Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie, Nr. 75, Bl. B, Ap. 10, în calitate de fondator şi preşedinte de onoare…”

A treia dovadă şi cea mai acuzatoare ca probă este adresarea scrisă sub titlul Onorată Instanţă (publicată în numerele anterioare ale acestui ziar) şi care în originalul dactilo are 4 pagini, când să fi citit acel text, chiar cu o minimă atenţie, dacă în acea seară a şi pus pe internet pronunţarea sentinţei? Întrebarea este: pe ce argumente ale părţilor s-a bazat asumându-şi respingerea acţiunii?

Şi nu numai acestea sunt probe ale răsfoirii parţiale ale  textelor reclamantului. Dar e inutil a mai stărui asupra altora, aici, că se va dezvălui de la sine stilul de muncă şi respectul pentru un dosar care la vremea respectivă constituia o datorie de serviciu, de magistrat, respectiv Simina Corlăţean, judecătoare, în cauza menţionată.

Iar legenda cu sutele şi sutele, ba mii de dosare pe capul „sărmanului” judecător, am decriptat-o de mult pe propriile-mi experienţe de justiţiabil şi prin mediul de viaţa (în familia largă). E o carieră şi profesie, ca şi a medicilor, a cărui domeniu de informare e fără sfârşit: cât o profesează înveţi, altminteri rămâi codaş vizavi de înnoirile şi schimbările, adăugirile ştiinţifice permanente. Pasul şi cadenţa lui le reuşesc cei harnici şi pasionaţi, într-un fel şi onoraţi de societate pentru ceea ce fac, material, moral, social, profesional etc.

Un judecător la „ţară”, ca şi un medic, e un fel de împărat în domeniul lui, face cât resorturile lui intelectuale, fizice şi de conştiinţă îl slujesc. Pentru activarea lor răspunderea este individuală. Dar peste poate nu lucrează nimeni, nici un judecător. Am văzut şi nu o dată cum intră grefierul cu arhiva de dosare pentru şedinţă, încât abia le aduce pe toate o dată. Dar şi cum creşte până la urmă grămada mai mare a celor amânate, şi dacă din totalul brut un sfert sau ceva mai mult e grămăjoara celor rezolvate e bine, e foarte bine dacă asta se întâmplă cu cele în premieră. Mă refer cu deosebire la cele de la judecătorii; fie din Cluj sau din altă parte. Şi nu e altfel, ca număr şi rezolvare, nici în Năsăudul meu grăniceresc; azi „împărăţia” politică şi administrativă a primarului Mircea Romocea.

Teodor TANCO