Home Societate Ialomițeancă, reținută de polițiștii bistrițeni! A retras fără drept bani de pe...

Ialomițeancă, reținută de polițiștii bistrițeni! A retras fără drept bani de pe cardul unui bărbat din Șieuț

Withdraw money from ATM machine

O tânără din Ialomița a fost reținută de polițiștii din Bistrița-Năsăud, după ce a utilizat fără drept un card bancar ce aparține unui bărbat din Șieuț, de pe care a retras aproape 2.800 lei.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma probatoriului administrat într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unei tinere, de 26 de ani, din Slobozia, județul Ialomița.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 11 februarie 2022, aceasta ar fi efectuat, în mod fraudulos, 10 tranzacții financiare, în valoare totală de 2780 de lei. Tranzacțiile ar fi fost efectuate utilizând, fără drept, datele unui card bancar ce aparține unui bărbat, de 36 de ani, din Șieuț, ar fi transferat banii pe o platformă și ulterior în contul său bancar, de unde i-ar fi retras.

În prezent, aceasta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentată procurorilor, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version