Home Societate Hoț din Crainimăt, călcat de mascați! Unde a dat lovitura

Hoț din Crainimăt, călcat de mascați! Unde a dat lovitura

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale în continuarea cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de furt calificat, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat din Crainimăt.

În fapt, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 28 de ani ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale de pe raza municipiului Bistrița, de unde ar fi sustras două motodebitatoare, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 11.400 de lei.

În continuarea cercetărilor polițiștii au reușit identificarea celor două unelte fiind astfel recuperat prejudiciul.

Față de tânărul de 28 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cursul zilei de astăzi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea luării unei măsuri preventive. Procurorii au decis aplicarea controlului judiciar pentru 60 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și al specialiștilor Serviciul Criminalistic.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale în vederea documentării întregii activități infracționale.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version