Mai e puțin și se împlinesc doi ani de mandat din legislatura 2020- 2024 pentru cei cinci deputați de Bistrița-Năsăud. Gazeta de Bistrița vă prezintă cum se reflectă în cifre, până acum, munca parlamentarilor bistrițeni.

Ales vicepreședinte al Camerei

Deputatul social-democrat Daniel Suciu nu a stat degeaba de când a ajuns în iarna lui 2020 pentru a treia oară în Camera Deputaților.

Potrivit datelor publice existente pe site-ul Camerei Deputaților, Daniel Suciu, actualmente vicepreședinte al Camerei inferioare a Legislativului țării, a vorbit de 976 de ori în 73 de ședințe ale legislativului, și de 386 de ori în 71 de ședințe ale Biroului Permanent al Camerei Deputaților.

De asemenea, apare ca semnatar a 48 de inițiative legislative, dintre care 14 au fost devenit legi.

Totodată, Daniel Suciu se află printre cei 53 de deputați PSD și AUR care au inițiat Proiectul de hotărâre pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind achizițiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României.

În luna aprilie a anului trecut, deputatul bistrițean l-a interpelat pe ministrul de atunci al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, cu privire la excluderea consiliilor județene din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Pe vremea când PSD era încă în opoziție, Daniel Suciu a inițiat, alături de colegii săi de partid, 6 moțiuni de cenzură: două împotriva Guvernului Cîțu, două împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, una împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, și o alta împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Cel mai harnic deputat

Social-democratul bistrițean Bogdan Gruia Ivan se află la primul său mandat de deputat, iar fișa sa arată foarte bine în continuare, datele demonstrând că locuitorii din Bistrița-Năsăud nu l-au trimis degeaba în Parlamentul României.

Astfel, tânărul deputat are la activ după doi ani mandat 33 luări de cuvânt în 26 ședințe ale Camerei Deputaților, dintre care două sunt declarații politice. De asemenea, a depus 8 declarații politice în scris.

Bogdan Ivan se află printre co-inițiatorii/semnatarii a 62 de inițiative legislative, dintre care 16 au devenit legi.

Totodată, acesta a adresat 15 întrebări și interpelări mai multor miniștri, dintre care amintim “Urgentarea emiterii procedurii privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere/deficiențe de auz/tulburare de spectru autist/tulburări specifice de învățare care susțin examenele naționale”, “Publicarea fișelor de reforme și investiții transmise către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene ca urmare a dezbaterilor organizate de către Ministerul pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență”, „Subvenții pentru sectorul zootehnic”,  “Alocare bugetară deficitară pentru domeniul Tineret”, “Prioritatea zero pentru dezvoltarea accelerate a județului Bistrița-Năsăud! Includerea în Planul Național de Redresare și Reziliență a obiectivului de investiții «Extinderea pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existent și cea propusă» a Spitalului Județean de Urgență Bistrița – o urgență”, dar despre „Continuarea lucrărilor de reabilitare a noului sediu al Judecătoriei Beclean”.

Ca și colegul său, Bogdan Ivan a semnat și susținut 6 moțiuni de cenzură, evident în primul an de mandat când partidul pe care îl reprezintă era încă în opoziție.

Puțin vizibilă de la Bistrița

Activitatea Dianei Morar a mai crescut ceva în al doilea an de mandat

Astfel, potrivit datelor existente pe site-ul Camerei, Diana Morar a susținut 77 de inițiative legislative, printre care propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.54 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, un proiect pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, iar un altul pentru completarea aceleiași legi, proiect de Lege privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua naţională a lecturii, proiect de Lege pentru completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, propunere legislativă pentru modificarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Dintre cele 77 de inițiative susținute de aleasa liberală, 20 au devenit legi.

De asemenea, Diana Morar a luat cuvântul de 13 ori în 12 ședințe ale Camerei Deputaților și a depus în scris patru declarații politice. Fiind membră a partidului aflat la guvernare, nu a adresat nicio întrebare sau interpelare vreunui ministru sau conducerii vreunei instituții publice.

Slab, dom’le, slab! Mai existați?

Coleg de partid cu Diana Morar, dar aflat la al doilea mandat de deputat, Robert Sighiartău nu se poate lăuda cu o activitate parlamentară bogată.

Astfel, potrivit datelor aflat pe site-ul Camerei Deputaților, Robert Sighiartău a luat cuvântul de patru ori, în patru ședințe, din care o declarație politică și a depus o declarație politică în scris.

De asemenea, alesul liberal a susținut doar 43 de inițiative legislative, din care 9 au fost promulgate legi.

În luna octombrie a anului  trecut, deputatul liberal bistrițean a adresat o interpelare lui Bogdan Marius Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, cu privire la evoluția prețului la carburanți în ultimele 24 de luni generează privind aspecte neconcurențiale în piață.

Anul acesta, i-a transmis o propunere ministrului Muncii, Marius Budăi o propunere cu privire la “acordarea, cu caracter temporar, a alocației pentru susținerea familiei pentru părinții cu copii refugiați din Ucraina”.

A semnat câteva zeci de inițiative… Ale altora

Cel de-al cincilea deputat de Bistrița-Năsăud este Lorant-Zoltan Sas, fost membru USR, acum independent, aflat și el la primul mandat de parlamentar.

Potrivit datelor existente pe site-ul Camerei Deputaților, în cei doi ani de mandat, Lorant Sas a susținut 85 de inițiative legislative, dintre care 11 au fost promulgate legi, precum și un proiect de hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaților.

De asemenea, deputatul bistrițean a luat de trei ori cuvântul în plenul Camerei, o dată fiind atunci când a depus jurământul.

Totodată, acesta a semnat, susținut și votat cinci moțiuni de cenzură: una pentru demiterea Guvernului Cîțu, o alta împotriva ministrului energiei Virgil Popescu, o alta împotriva ministrului justiției Cătălin Predoiu, dar și împotriva miniștrilor mediului Tanczos Barna și educației Sorin Cîmpeanu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.