Noul program de opt ore după care funcţionează acum Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud a început să dea „roade”, starea de tensiune fiind acum şi mai accentuată.
Numărul de bolnavi din Secţia de Chirurgie s-a diminuat considerabil, iar în Terapie Intensivă, vineri, 17 iulie, nu avea nici un pacient, din cauza deciziei aberante de a tăia linia de gardă specializarea chirurgie, urgenţele chirurgicale care ajung după ora 16.00 fiind redirecţionate spre Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Castanele din foc, cu mâna altuia
La ultima întâlnire a părţilor implicate – conducerea spitalului, lideri de sindicat – şi reprezentanţii Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, prefectul Cristian Florian a cerut conducerii Spitalului Orăşenesc Năsăud să găsească soluţii pentru ca angajaţii care sunt navetişti să lucreze în primele două ture ale zilei, respectiv de la ora 7.00 la ora 15.00 şi de la ora 15.00 la ora 23.00. Propunerea este una deloc viabilă, fiindcă cei în cauză ar pierde în primul rând sporul de noapte pe care l-ar primi pentru tura care începe de la ora 23.00, dar sunt şi foarte numeroşi, încât graficele nu ar putea fi întocmite astfel. În plus nici cadrele care locuiesc în Năsăud nu ar putea merge la serviciu doar în turele de după-amiază sau de noapte. Cea mai afectată din acest punct de vedere ar fi secţia Interne, unde sunt cele mai multe cadre navetiste, 18 din 29 de asistente şi infirmiere.
Vreţi, nu vreţi, în concediu!
Tot în ideea reducerii cheltuielilor, fără a se gândi pe termen lung şi la repercusiuni, conducerea a recurs şi la alte idei năstruşnice – închiderea temporară a unor secţii, pe motiv că medicul specialist este… în concediu. Un astfel de exemplu este secţia Reumatologie, de unde personalul (asistente şi infirmiere) a fost trimis în concediu.
Aceeaşi soartă urma să aibă şi secţia de Terapie Intensivă. Aici, medicul specialist, unicul anestezist din spitalul năsăudean, mergând recent în concediu de odihnă, conducerea spitalului a venit cu propunerea ca tot personalul secţiei să facă acelaşi lucru, adică să plece în concediu.
La ceea ce nu s-a gândit conducerea însă, este faptul că secţia Terapie Intensivă asigură serviciile de specialitate şi altor secţii – Ginecologie şi Chirurgie. La finele săptămânii trecute, în această secţie nu mai era niciun bolnav internat, o contribuţie majoră având-o tăierea liniei de gardă la specialitatea chirurgie. Astfel, din cinci infirmiere cât are secţia, patru vor merge totuşi în concediu de odihnă, iar cea de-a cincea, căreia tocmai i s-a terminat concediul, va lucra doar o singură tură, de dimineaţă.
La Năsăud, pa urgenţe chirurgicale!
Cadrele medicale medii, de asemenea, vor asigura câte unul pe tură solicitările, doar că atunci când sunt intervenţii majore numărul e mai mult decât insuficient. Spre edificare, pe data de 16 iulie, joi, la Urgenţa spitalului năsăudean a fost adus un muncitor, din Ilva-Mică, care a suferit un accident. Un motofierăstrău i-a tăiat mâna. Omul a fost adus de urgenţă la Năsăud şi până la sosirea elicopterului SMURD, i s-a acordat primul ajutor de către medicul chirurg Victor Glăvan şi asistentul din Terapie Intensivă, care era de serviciu în tura de dimineaţă. De fapt, până la urmă acesta a fost norocul omului din Ilva-Mică, deşi sună de-a dreptul sarcastic, că nu s-a accidentat mai târziu de ora 16.00, fiindcă nu se ştie care i-ar fi fost soarta, având în vedere asigurarea urgenţelor chirurgicale la Năsăud, acum. Un alt aspect pe care dorim să îl evidenţiem în acest caz, este faptul că, asistentul ATI a fost nevoit, la predarea pacientului către SMURD (elicopterul aterizând pe stadionul oraşului, aflat la câteva sute de metri de spital), să părăsească secţia şi unitatea spitalicească, alături de chirurg, deşi este contrar legii. În acele momente putea foarte simplu să apară o altă urgenţă la fel de majoră, fără să se poată interveni.
Nu a vrut să dea un răspuns
De altfel, fiind perioada concediilor, o problemă la fel de mare este şi în restul secţiilor din spitalul năsăudean, cadrele medicale fiind mai mult decât insuficiente. Ba mai mult, s-a găsit o altă chichiţă – concediile neluate în 2008, sau avute doar parţial tot din cauza personalului sub normative. Din toată această poveste putem trage doar o singură concluzie – reducerea cheltuielilor, fără să mai conteze actul medical şi până la urmă „viaţa” Spitalului Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud.
Conducerea spitalului năsăudean este mai mult decât opacă, încercând să nu mai lase să transpire vreo informaţie din interior. Reporterii Gazetei de Bistriţa au încercat să ceară părerea directorului medical, dr. Rodica Bolog, vizavi de această situaţie din spital, dacă va fi sau nu afectată activitatea medicală. Directorul medical interimar s-a arătat foarte interesat, însă, de unde avem noi aceste informaţii şi de unde avem numărul său de telefon. Un singur lucru uită directorul medical, că aceste informaţii sunt de interes public, cu atât mai mult cu cât vorbim şi de situaţia în care este spitalul năsăudean, în care nu sunt angajate doar două persoane, ci aproape 200, din care mai bine de trei sferturi sunt mai mulţi decât nemulţumite. În ceea ce priveşte numărul său de telefon, atât timp cât face parte din conducerea unei instituţii publice, acesta devine public, fără doar şi poate.
Pe lângă lege
O altă neregulă legată de acest program de opt ore şi a insuficienţei personalului, este lipsa week-endurilor libere – cel puţin două pe lună, conform legii.
Până la începutul săptămânii viitoare, trebuie întocmite graficele pe luna august, în condiţiile în care multe persoane sunt trimise în concediu, mai mult sau mai puţin forţat, în aceeaşi perioadă şi nimeni nu ştie cum vor fi acoperite aceste grafice.
Singurul lucru bun, este faptul că tichetele de masă pe luna mai, chiar şi cu o întârziere de mai bine de o lună, au fost acordate.
Liana Mureşan
va sfatuiesc cu stima pentru profesia de ziarist sa consultati codul deontologic al ziaristului profesionis si in special articolele 9 si 10 .In alta ordine acel numar de telefon este particular platit de mine ,nu este telefon de servici deci nu este public.
va sfatuiesc cu stima pentru profesia de ziarist sa consultati codul deontologic al ziaristului profesionis si in special articolele 9 si 10 .In alta ordine acel numar de telefon este particular platit de mine ,nu este telefon de servici deci nu este public.
daca si luatul concediului de odihna ii supara pe sindicalisti apoi ceva este putred aici.Un personal extenuat isi ia cocediul pentru a se reface,din cite am inteles peronalul nu si-a luat concediu pe 2008 si asta spune multe.Si nu inteleg „marea tragedie a programului de 8 ore si ca lucreaza in 3 schimburi.Cind s-au angajat in spital stiau ca asa se lucreaza.Care e problema?Si ce mare stire de importana capitala este?Va rog sa-mi explicati si mie ca nu mai inteleg nimic.Ba da ca ziarista e un fel de haiduc si vrea sa-i salveze pe cei „oropsiti”.
Iarasi incepe…scandalul de Nasaud. Terminati odata cu pilele lui Dragoi (prietenie nu se poate numi modul cum se desconsidera jurnalista asta cu articole comandate) la Liana Muresan. Faceti tam-tam fara motiv si majoritatea personalului de acolo (care are, fara ofensa, atata pregatire cat are…) se lasa manipulat ca niste oi de Dragoi dar ei nu vad ca salariile scad in toata tara si multi nu au de lucru. Sa isi dea demisia daca tot au valoare asa mare cei de acolo care sunt nemultumiti…si care de drept sunt 20-30 de oameni care ies, insa asta nu apare nicioadata in articolele dvs, doamna jurnalista. Terminati cu scrisul acesta rusinos, decadeti tagma de jurnalist…
neam saturat de timpeniile voastre cu circ pentru nimic teminati odata si puneti osu la munca daca vreti sa aveti ce manca daca contuinuati sa ramineti pe drumuri
NU LUATUL CONCEDIULUI II SUPARA PE SINDICALIST CI FAPTUL CA SUNT OBLIGATI SA-SI IA CONCEDIUL CAND VREA CONDUCEREA. CONCEDIUL IL IEI CAND VREI, NU CAND TE OBLIGA CINEVA. TOATA LUMEA ARE PROGRAMAT PERIOADA CONCEDIULUI SI CE FACE SAU UNDE MERGE. ACUM SI CONCEDIUL IL PROGRAMEAZA CEI DE SUS!
dr.bolog?cat timp te porti ca o tata si nu cunosti DEONTOLOGIA pacient asistent doctor[oare ce relatie trebuie sa existe?] asa vei fi si tu tratata ca o TATA
ion,cititorule draga,daca nu stii ce vorbesti (sau stii prea bine??) mai bine taci…nemultumiti de deciziile conducerii nu sint 20-30 ci suntem toti,in afara de vreo doi-trei pupincuristi ai doamnei bolog… iar „marea tragedie” a programului de 8 ore este aceea ca o asistenta cu salariu 700 roni da 200 roni pe naveta iar daca are si copiii mici,acestia o vad cam rar pe mama…
mai e si oboseala aparuta dupa aceasta naveta intensa si care nu e nicidecum in favoarea nimanui,in primul rind e in defavoarea pacientilor,domnule „cititor”,care cica esti pacient carevasazica;nu ai nici o legatura cu conducerea spitalului,asa-i?…hmmm…
si de ce ma rog va umflarati asa cititorii si ionii ca doar asta era doar o parte din articol,despre programul de 8 ore,marea tragedie e reducerea liniilor de garda!! daca sinteti pacienti,ar trebui sa fiti extrem de ingrijorati de acest fenomen!!!
oricum,dna bolog a fost demisa,sau si-a dat demisia,ma rog,tot una,acum e un alt medic in locul ei si e liniste! atmosfera normala in spital! in afara de sectia pediatrie,de unde toata lumea ar pleca daca ar avea unde.